Primarul Ilyes la Ministerul Educaţiei pentru Şcoala 13

Timp de două zile, luni şi marţi, primarul Iuliu Ilyes şi preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, se vor afla la Bucureşti. Dacă luni, cei doi şefi din administraţia locală sătmăreană, alături de ceilalţi membri ai conducerii Ligii Aleşilor Locali din România se vor întâlni cu reprezentanţii grupurilor UDMR din Senat şi Camera Deputaţilor, marţi vor fi efectuate vizite la unele ministere.

Primarul Iuliu Ilyes va fi prezent la Ministerul Educaţiei pentru a discuta problema fostei Şcoli Generale nr.13, avută în vedere pentru transformarea imobilului în sediu nou pentru Poliţia Locală. Intervenţia la ministrul Educaţiei a edilului şef Ilyes este motivată de refuzul conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare de-aşi da acordul în vederea schimbării destinaţiei fostei unităţi de învăţământ, în scopul amenajării în imobilul respectiv a sediului Poliţiei Locale Satu Mare. Pe de altă parte, preşedintele Csehi Arpad a afirmat că va solicita la Ministerul Mediului fondurile necesare în acest an pentru managementul deşeurilor.

Totodată, preşedintele Csehi şi primarul Ilyes vor interveni la Ministerul Transporturilor în vederea acceptării proiectului şoselei de ocolire a municipiului, după refacerea şi revizuirea celui iniţial.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.