Demersuri pentru asigurarea salariilor profesorilor


O discuţie referitoare la asigurarea banilor pentru salariilor profesorilor din municipiul şi judeţul Satu Mare a avut loc astăzi între primarul Iuliu Ilyes şi prefectul Radu Giurcă. La întâlnirea organizată în biroul prefectului au mai fost prezenţi inspectorul şcolar general Mariana Popa, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Dan Maier, precum şi liderul SIP Satu Mare, Ioan Drăgan.

Potrivit comunicatului de presă remis de Instituţia Prefectului, discuţiile au avut la bază noile reglementări care prevăd că fondul de salarii a fiecărei unităţi de învăţământ se va calcula în funcţie de numărul de copii şi de costul standard pe fiecare elev, însă fără a se avea în vedere diferenţele de salarizare ale personalului în funcţie de nivelul de încadrare şi de vechimea în muncă a fiecărui cadru didactic. Din acest motiv, unele unităţi şcolare vor primi un fond de salariu mai mare decât cel necesar, în timp ce altele vor primi fonduri insuficiente pentru plata tuturor cadrelor didactice care îşi desfăşoară activitatea în acele şcoli.

Primarul Iuliu Ilyes a precizat că noile dispoziţii nu prevăd posibilitatea unei redistribuiri între unităţile de învăţământ din municipiu, astfel încât Consiliul Local să poată împărţi aceşti bani în funcţie de necesităţile reale ale fiecărei şcoli. În schimb, banii pentru plata tuturor cadrelor didactice de la nivel de judeţ acoperă în proporţie de 98% cuantumul real necesar pentru plata integrală a tuturor salariilor.

La finalul întâlnirii s-a stabilit că atât Instituţia Prefectului cât şi Primăria Satu Mare vor întocmi adrese documentate pe care le vor trimite ministerelor de resort, în vederea clarificării acestei situaţii în cel mai scurt timp, iar Consiliul Local Satu Mare să poată distribui banii în funcţie de nevoia reală a fiecărei unităţi de învăţământ din municipiu.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.