SMURD-ul infrastructurii din România, promite o tehnologie nouă, aplicată în SUA de peste 30 de ani


Cocoţaţi detaşat în fruntea unui top ce situează gropile din carosabilul municipiului pe primul loc la capitolul ce vizează nemulţumirile cetăţenilor, drumarii din Satu Mare au fost invitaţi joi să asiste la o demonstraţie despre cum se realizează plombările, rapid şi eficient, inclusiv pe timp de ploaie. Mai întâi, la sediul Primăriei Satu Mare, partea de teorie a fost expusă de către reprezentanţii unei firme din Carei. Ulterior, toată lumea s-a deplasat pe strada Aurel Vlaicu unde a fost făcută demonstraţia propriu zisă a ceea ce organizatorii au denumit pompos tehnologia revoluţionară de reparare şi reciclare in situ a îmbrăcăminţilor asfaltice bituminoase. Dacă imediat după prezentarea părţii de teorie drumarii din Satu Mare au zâmbit cu îngăduinţă, ca şi cum starea drumurilor din urbe ar fi atât de bună încât ei se pot considera veritabili regi ai asfaltului, după demonstraţia practică au dat drumul comentariilor. În foarte mare măsură justificate.

În cadrul prezentării teoretice, managerul Marcel Mureşan a precizat că, deşi tehnologia propusă pentru plombarea gropilor se aplică de peste 30 de ani în Statele Unite ale Americii iar de curând a pătruns cu timiditate în Europa, în ţări precum Marea Britanie şi Ungaria, utilajul multifuncţional cu sursă de căldură la infraroşu proiectat şi fabricat de societatea comercială careiană, aduce îmbunătăţiri substanţiale. Cu alte cuvinte, deoarece prin metoda propusă o groapă de 3 mp poate fi astupată, inclusiv pe timp de ploaie, în cel mult 30 de minute, se poate vorbi chiar despre un adevărat SMURD al infrastructurii din România. Cu atât mai mult cu cât, după cum a subliniat managerul Marcel Mureşan, calitatea lucrării face net diferenţa între rezultatele metodelor clasice de plombare a gropilor, după principiul lasă că merge şi aşa, şi aceasta, privind repararea şi reciclarea in situ a îmbrăcăminţilor asfaltice bituminoase. Prins la înghesuială de către drumari, managerul societăţii careiene a recunoscut că firma sa nu se ocupă cu reparaţiile la drumuri, dar tehnologia aplicată cu ajutorul utilajului proiectat şi realizat, chiar dacă există de când lumea, are elemente de noutate deoarece înglobează cele mai bune practici văzute pe ici pe colo. După prezentare, drumarii din Satu Mare şi-au dat cu părerea şi, aproape fără excepţie, au afirmat că tehnologia prezentată nu aduce nimic nou sub soare.

Partea practică a demonstraţiei a avut loc pe strada Aurel Vlaicu şi a stârnit multe zâmbete, unele de admiraţie, altele de invidie. Reprezentantul Primăriei care răspunde de reparaţiile la străzi, Horea Moţiu, a afirmat că este o soluţie veche, cunoscută, şi că Primăria nu are dreptul să facă experienţe pe banii cetăţenilor. „O să vedem cum se comportă în timp, iar demonstraţia practică este esenţială” – a afirmat Moţiu. Pe de altă parte, drumar de peste 30 de ani, Cristian Văduvescu a afirmat că modul în care se execută lucrarea nu poate asigura o calitate superioară nici pentru o perioadă de trei luni. În ceea ce-l priveşte, primarul Iuliu Ilyes a afirmat că deocamdată nu se poate pune problema rezolvării tuturor gropilor din Satu Mare, deoarece este doar o tehnologie nouă care ar putea demonstra ceea ce se presupune, că este ieftină şi eficientă, ca atare în timp ar putea fi implementată.

Şi pentru că reprezentanţii firmei din Carei au afirmat inclusiv că lucrările efectuate ar putea fi pe viaţă, nu ne putem abţine să nu ne amintim că unii trăiesc mai mult, alţii mai puţin.

Comentarii

comentarii

7 Comentarii la "SMURD-ul infrastructurii din România, promite o tehnologie nouă, aplicată în SUA de peste 30 de ani"

  1. Mandea   18 februarie 2011 at 12:19 pm

    Avioane.

    Răspunde
  2. Ivan   18 februarie 2011 at 12:21 pm

    Deci scula intr-adevar arata foarte profesionist. Din acelasi material au bunicii mei confectionate portile de la drum.

    Răspunde
  3. patron   18 februarie 2011 at 9:56 pm

    Degeaba nu va place scula, este buna si o sa ia piinea de la gura ratatilor care inghit bani de la primarie si noi ne stricam masinile. Bravo domnul primar sa-i invatati minte.

    Răspunde
  4. Dorel   19 februarie 2011 at 1:46 am

    Intrebarea este cat trebuie acum asteptat ca sa se poata trage concluzia ca plombarea cu acest aparat este ok?

    Răspunde
  5. popescu   19 februarie 2011 at 5:06 pm

    i-am vazut la tv pe administratorii firmei si au spus ca daca apar gropi unde au plombat ei inseamna ca, calitatea asfaltului cu care s-a facut soseaua este slab…..deci……dc incep de pe acuma cu scuze din astea inseamna ca e vrajeala

    Răspunde
  6. m3   19 februarie 2011 at 9:12 pm

    Totul minunat, atata doar ca n-am inteles ce face masinaria…

    Răspunde
  7. Marius   19 februarie 2011 at 9:32 pm

    @ Ivan, Asta inseamna ca portile bunicilot tai sunt revolutionare!!! Exact ca ale vecinilor bunicilor, care le au de 30 de ani

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.