Transportatorii buni de plată?

Se pare că europenii le-au pus gând rău transportatorilor. Europarlamentarii moşesc asupra unei legi care, îi va pune la plată pe transportatorii care nu respectă orarul de mers stabilit. Mai mult decât atât, aleşii de la Bruxelles spun că, noua lege îi va obliga pe transportatori ca, în cazul unor întârzieri semnificative să le restituie clienţilor contravaloarea biletelor.

Unii sunt încrezători …

Şeful Inspectoratului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (IJPC) Satu Mare, Valentin Breban, spune că, „probabil se vor lua măsuri asemănătoare ca şi în cazul întârzierilor înregistrate de companiile aeriene. Sigur, nu la acelaşi nivel. De exemplu, dacă avioanele întârzie, reprezentanţii companiilor sunt obligaţi să anunţe călătorii, să le asigure o masă gratuită, să le ofere gratuit răcoritoare şi, în cazul în care călătorul solicită, să i se restituie contravaloarea bietelor de transport. Şi noi facem verificări zilnice la Aeroportul din Satu Mare însă, până acum nu am depistat nereguli. Cam acelaşi lucru se pregăteşte şi pentru transportatorii de persoane, respectiv firmele de autobuze şi microbuze. Nu ştiu cum va arăta legea, dar se doreşte o oarecare reglementare şi în acest domeniu deoarece, există unele nereguli”, a precizat şeful IJPC Satu Mare.

… iar alţii sceptici

Oamenii sunt însă cât se poate de sceptici în „reuşita” acestei măsuri. „Nu văd ca patronii firmelor de microbuze, de exemplu, să-mi da banii înapoi dacă maşinile întârzie. Eu nu cred!”, spune unul dintre navetişti.

Nu sunt puţini nici cei care zâmbesc la aflarea unei asemenea veşti. „Nu e decât o nouă găselniţă. Poate că, în alte ţări din UE, ar funcţiona o asemenea lege. La noi însă, s-ar găsi mii de portiţe, iar patronii s-ar vedea scăpaţi de corvoada restituirii banilor”, spune un alt călător. Până una, alta, nu avem decât să aşteptăm ce se va alege de un asemenea proiect. Poate praful dar …

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.