„Oameni şi locuri din Sătmar” a cucerit „Clubul Înţelepţilor”

Cele două volume semnate de istoricul Viorel Câmpean, „Oameni şi locucuri din Sătmar”, au ajuns şi în „Clubul Înţelepţilor”. Întâlnirea dintre scriitor şi pensionari a avut loc astăzi, de la ora 13.00, la Restaurantul „Paloma” din Satu Mare.

De fapt, nu a fost vorba de o lansare de carte, aşa cum a subliniat poetul Ion Bala. „Mai mult, este o prezentare a celor două cărţi scrise de istoricul sătmărean Viorel Câmpean. Scriitorul a adunat între coperţile celor două volume, 130 de luminători ai satelor. Cine au fost aceştia? Dascălii, preoţii şi învăţătorii”, a precizat în luarea de cuvânt, Ion Bala.

Urmează un maraton de lansări

Cele două tomuri se axează mai mult pe viaţa şi activitatea culturală a unor preoţi care au slujit în bisericile din satele sătmărene. Dacă e să luăm un interval cronologic, scriitorul se concentrează mai mult asupra istoriei moderne a României, luând în studiu perioada cuprinsă între anii 1821 şi 1918. La evenimentul cultural de astăzi au participat aproximativ 120 de pensionari.

Prezentarea de la „Clubul Înţelepţilor” vine după lansarea care a avut loc cu două săptămâni în urmă, la sediul Centrului de Creaţie din Satu Mare. Potrivit editorului Aurel Pop, cartea urmează să fie lansată şi în alte oraşe. Următoarea „staţie” va fi la Carei, după care urmează Baia Mare şi Zalău.

S-a conturat ideea unei reviste a pensionarilor

Aurel Pop a venit şi cu o propunere către pensionari. Poetul şi editorul sătmărean a lansat ideea editării unei reviste a pensionarilor, ceea ce ar fi un lucru deosebit, având în vedere faptul că, ar fi prima revistă a pensionarilor din ţară.

„Presupun că, în Asociaţia Pensionarilor din Satu Mare sunt dascăli, oameni cărora le place să scrie, să-şi aştearnă gândurile pe hârtie. Astfel că, o revistă ar fi cât se poate de binevenită”, a ţinut să precizeze Aurel Pop. Mai mult decât atât, s-a lansat şi ideea înfiinţării unei biblioteci la sediul Asociaţiei, pe rafturile căreia să se regăsească toate cărţile scrise de autorii sătmăreni. La sfârşitul prezentării de carte, Viorel Câmpean a împărţit autografe pentru cei interesaţi de istoria oamenilor şi locurilor din Sătmar.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.