Bijuterii amanetate pentru plata salariilor


Deoarece banii se dau pe loc, fără să fie necesară completarea a prea multe documente, iar comisioanele percepute sunt convenabile, casele de amanet reprezintă o soluţie pentru cei aflaţi în impas financiar. În Satu Mare, ca de altfel în aproape toate oraşele ţării, numărul caselor de amanet se apropie sensibil de cel al caselor de schimb valutar, iar în aceste vremuri de criză, au devenit chiar un concurent serios pentru instituţiile bancare.

La “Bav Amanet”, una dintre casele de amanet din zona centrală a municipiului, numărul zilnic al clienţilor nu scade niciodată sub cel puţin 20 – ne-a informat Monica Plett. Sunt oameni din toate categoriile sociale – tineri, mai puţin tineri şi persoane în vârstă – care, pentru a obţine pe loc suma necesară, vin să-şi amaneteze bijuteriile sau diverse obiecte din aur şi argint. Procedura e simplă. “Vine omul, este informat cu privire la preţurile practicate şi la dobânzi, se cântăreşte bijuteria sau obiectul adus, iar apoi banii sunt la dispoziţia clientului. Perioada prevăzută pentru amanetare este de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună a acestui interval. Când vine după obiectul amanetat, cetăţeanul achită şi suma reprezentând contravaloarea dobânzii stabilite la 0,3%/zi din suma totală achitată clientului” – ne-a declarat Monica Plett.

În ceea ce priveşte preţurile, lucrurile sunt şi mai simple: Pentru aurul de mai puţine carate se achită 40 lei/gram, iar pentru cel de 18 carate – 100 lei/gram. La argint, cu menţiunea că sunt acceptate doar bijuteriile şi obiectele aflate în stare foarte bună, preţul stabilit este de 1,20lei/gram.
Referindu-se la motivele invocate de cei ce vin să amaneteze bijuterii sau obiecte din aur şi argint, Monica Plett afirmă că, deşi sunt variate şi chiar surprinzătoare uneori, acestea caracterizează din plin criza cu care se confruntă românii. Astfel, tinerii – care pot să amaneteze doar dacă au împlinit 18 ani – pentru a-şi face rost de bani de buzunar sau pentru distracţii, vin cu obiecte pe care le răscumpără în cel mult o săptămână- două, iar mulţi dintre aceştia au devenit clienţi fideli ai casei de amanet. Cei mai în vârstă, deşi se despart cu greu chiar şi pentru trei luni de bijuterii ce reprezintă amintiri de familie, recunosc că n-au încotro, deoarece aceasta este singura modalitate de-a face rost pe loc de banii necesari. Însă, cea mai interesantă categorie a persoanelor care trec pragul “Bav Amanet”, sunt agenţii economici ori patronii de firme, care, deoarece nu le-au intrat încă banii în bancă pentru diverse servicii efectuate, amanetează aur sau argint pentru a putea plăti salariile angajaţilor.

2 Comentarii la "Bijuterii amanetate pentru plata salariilor"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.