Primul buletin, la 44 de ani


Mai în glumă, mai în serios, unele date din statisticile Biroului de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare demonstrează că vorba din popor “vezi-ţi de buletin” nu e doar consecinţa unui context în care încercăm să le dăm de înţeles băgăcioşilor că e cazul să-şi vadă de ale lor, fără nicio legătură cu ale noastre. În afară de uituci, care, pentru că nu şi-au văzut la timp de buletinul expirat, se trezesc de-abia în ceasul al 12-lea, există ignoranţii, care, deşi au deja o anumită vârstă, nu deţin o carte de identitate, fie ea şi provizorie. Ce consecinţe poate avea o astfel de ipostază, ştiu doar cei care se află într-o asemenea situaţie. În rest, vorbim despre eforturile personalului de la Evidenţa Populaţiei, în încercarea de-a descurca firele pentru a pune în legalitate aceste persoane.

Dovada identităţii

Pentru a face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă a titularului, cartea de identitate este actul pe care, cel puţin teoretic, trebuie să-l deţină fiecare cetăţean român. Actul de identitate se eliberează pentru prima dată la împlinirea vârstei de 14 ani, iar în acest sens, la prezentarea la Biroul de Evidenţă a Populaţiei, este nevoie de certificatul de naştere, actul cu care se face dovada adresei de domiciliu, un timbru fiscal – a cărui valoare se poate schimba, suma fiind actualizată prin Hotărâre de Guvern, chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, respectiv 7 lei (sumă actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu avizul Consiliului Concurenţei). Când persoana fizică nu deţine toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate, şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care locuiesc temporar în România, la nivelul Biroului de Evidenţa Populaţiei poate fi solicitată eliberarea cărţii de identitate provizorii.

Peste 42.000 cărţi de identitate, eliberate în ultimii trei ani

În ultimii trei ani, la nivelul Biroului de Evidenţa Populaţiei din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare au fost eliberate 42.211 cărţi de identitate, respectiv 4.656 cărţi de identitate provizorii. Crina Mustea, şefa Biroului, afirmă că cele mai multe cărţi de identitate au fost eliberate anul trecut. Este vorba despre 16.038 asemenea documente, faţă de 14.961 eliberate în anul 2008, respectiv 11.212 eliberate în 2009. În ceea ce priveşte cărţile de identiate provizorii, Crina Mustea menţionează că din cele 4.656 eliberate în intervalul 2008-2010, în anul 2009 au fost eliberate cele mai multe, adică 1.815, faţă de 1.724 în anul 2008, respectiv 1.117 anul trecut.

Actul de identitate, la 14 ani şi după aceea

Pe de altă parte, statistica Biroului de Evidenţa Populaţiei arată că în ultimii trei ani, în Satu Mare, primul buletin, eliberat la împlinirea vârstei de 14 ani, a fost emis în cazul a 4.566 persoane. Cele mai multe astfel de documente – 1.739 – sunt consemnate în anul 2008, în timp ce în anul 2010 au fost eliberate 1.432 cărţi de identitate pentru tineri cu vârsta între 14-18 ani, respectiv 1.395 în anul 2009. Totodată, pentru ultimii trei ani, statistica Biroului de Evidenţă a Persoanelor consemnează 121 de cazuri în care prima carte de identitate a fost eliberată după împlinirea vârstei de 18 ani, să ştie omul o treabă, dacă tot a sărbătorit majoratul. Dintre acestea, 69 au fost emise în anul 2008, 47 în anul 2009, iar 25 anul trecut.

Fără buletin, la 44 de ani şi patru copii

Crina Mustea ne-a relatat despre două dintre cazurile mai spectaculoase în care prima carte de identitate a fost eliberată unor persoane aflate deja, dacă e să ţinem cont strict de vârsta acestora, la maturitate. Primul caz este al unei tinere cu domiciliul în Pelişor, Fedor Timeea. La cei 24 de ani, femeia are deja şase copii, care, deoarece mama nu deţinea nici măcar un certificat de naştere, nu au fost niciunul înregistraţi. Ba mai mult, până în anul 2006, deşi avea certificat de naştere, nici bunica acesteia nu a avut carte de identitate. De altfel, Fedor Timeea este doar una dintre femeile care, după ce aduc pe lume copii, îi abandonează în spital, ceea ce ulterior, în vederea punerii în legalitate, dă multă bătaie de cap angajaţilor din cadrul Direcţiei de Evidenţa Persoanelor. Alt caz, şi mai spectaculos, este al sătmărencei Gabor Margareta, domiciliată în prezent în Timişoara. Născută în anul 1967, femeia are patru copii, pe care, în absenţa documentelor de identitate proprii, nu i-a putut înregistra. De-abia în anul 2006 a venit de la Timişoara să solicite eliberarea primei cărţi de identitate, iar la sfârşitul anului trecut, după nenumărate demersuri la nivelul Biroului de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, a fost pusă în legalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.