Tot mai puţine locuri de muncă în judeţ

Tot mai puţine locuri de muncă în judeţ! Cel puţin, aşa reiese din datele oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare. La data de 11 februarie 2011, în judeţ sunt 154 de slujbe disponibile dintre care, 120 în oraşul, reşedinţă de judeţ. Angajatorii din Carei scot la bătaie 18 locuri de muncă, pe când patronii din Tăşnad oferă 16 slujbe celor care vor să se ştie la adăpostul unui venit lunar.

Şi de această dată, cei mai bine văzuţi de către angajatori sunt cei cu studii medii care, au şansa să ducă “crema” slujbelor scoase la bătaie. Angajatorii oferă 94 de locuri de muncă pentru cei care au bacalaureatul. Cei cu studii superioare, se pare că vor rămâne cu acelaşi gust amar precum în săptămânile precedente, având în vedere că 11 locuri de muncă îşi aşteaptă licenţiaţii în diferite domenii.

Patronii din Ardud şi Negreşti se pare că duc o politică mult mai radicală în ce priveşte angajările, deoarece nu au raportat nici un loc de muncă vacant. Cum deja ne-am obişnuit, cei mai căutaţi sunt croitorii care, totuşi, se pare că nu prea se înghesuie să-şi aleagă o slujbă, dintre cele oferite de către patroni. Nici tâmplarii sau, manipulanţii de marfă, nu se pot plânge că nu ar fi la “mare căutare” de către patroni. Astfel, şapte tâmplari şi opt manipulanţi de marfă au toate şansele să uite de criza de care, nu au mai crezut să scape.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.