Agenţii economici uituci, riscă să rămână fără autorizaţii

În conformitate cu prevederile art. 1 din HCL 284/2008, modificată prin HCL 222/2010, toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice, au obligaţia de a deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de Primărie. Vizarea autorizaţiilor este prevăzută anual până în 31 ianuarie. După această dată, unităţile care nu şi-au vizat autorizaţia de funcţionare, se consideră că îşi defăşoară actrivitatea în mod ilegal. În aceste condiţii, începând cu 14 februarie a.c., Poliţia Locală va efectua acţiuni de verificare şi control a autorizaţiilor de funcţionare, iar în cazul constatării neregulilor menţionate, va lua măsurile legale.

La nivelul municipiului Satu Mare, din cele 1719 unităţi autorizate anul trecut, până la data de 7 februarie au fost vizate doar 381 autorizaţii.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.