Hrana pentru animale luată la control

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, au luat la puricat magazinele şi depozitele specializate pentru comercializarea alimentelor şi hranei pentru animale. Controalele efectuate s-au lăsat cu şase avertismente şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei. Totodată au fost oprite temporar de la comercializare aproximativ 52 de kg mâncare pentru animale în valoare de 551 lei şi oprite definitiv alte 32 de kg. Rezultatul controalelor nu vin decât să „confirme deficienţele din acest domeniu, respectiv justeţea verificărilor efectuate”, explică comisarul şef al CJPC Satu Mare, Valentin Breban.

Cele mai mari deficienţe s-au înregistrat la Tăşnad şi Negreşti. Dar nici comercianţii din Satu Mare nu se sustrag de la încălcarea unor prevederi legale în ceea ce priveşte etichetarea, respectarea condiţiilor de transport şi depozitare a produselor scoase la vânzare.

Tematica aleasă de către inspectorii CJPC, “Calitatea alimentelor şi hranei pentru animale” nu este una aleatorie, „mai ales că, verificări ţintite pe aceste produse nu s-au făcut sistematic, încă din anul 2006”, a mai ţinut să precizeze şeful CJPC Satu Mare.

Un Comentariu la "Hrana pentru animale luată la control"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.