Ministrul Cseke, decis să sprijine în continuare judeţul Satu Mare


La mai puţin de un an de la prima vizită, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a revenit la Satu Mare. Însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Adrian Marc, ministrul a vizitat astăzi înainte de masă Secţia de Boli Infecţioase – aflată în reabilitare de la sfârşitul toamnei trecute – precum şi lucrările aflate în plină desfăşurare la noul sediu al Unităţii de Primire a Urgenţelor. Chiar dacă vizita a durat puţin, Cseke Attila i-a lăsat optimişti pe reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Spitalului Judeţean, deoarece a promis că Ministerul Sănătăţii va aloca în continuare sprijin financiar atât pentru obiectivele aflate în derulare, şi pentru altele noi, pentru care a solicitat documentaţii, cât şi pentru dotarea cu aparatură medicală.Cu acest prilej, preşedintele Csehi Arpad a subliniat prompititudinea cu care ministrul Sănătăţii răspunde la solicitările Consiliului Judeţean Satu Mare, iar ministrul a afirmat că ar fi de dorit ca reprezentanţii tuturor administraţiilor locale să manifeste aceeaşi implicare în problemele reţelei sanitare, ca preşedintele Csehi.

Lift subdimensionat şi fără deschidere spre curte

La Secţia de Boli Infecţioase, după ce a fost informat cu privire la stadiul lucrărilor de reabilitare începute în toamna anului trecut, din fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii, Cseke Attila şi-a exprimat convingerea că lucrările vor fi finalizate cel mai târziu la începutul verii. Din păcate, deşi constructorul s-a lăudat că nu există niciun fel de probleme, medicul Lucia Varodi, şefa secţiei, a atras atenţia asupra unui aspect care trebuie remediat înainte de-a fi prea târziu. Este vorba despre ascensorul cu care va fi prevăzută secţia, destinat transportării pacienţilor la etajul imobilului. Din greşeala constructorului, spaţiul prevăzut pentru ascensor este prea mic, în sensul că nu va putea fi introdusă şi o targă pentru pacienţii netransportabili. Totodată, constructorul a omis necesitatea ca ascensorul să aibă o uşă care să se deschidă spre curtea spitalului, pentru pacienţii aduşi cu ambulanţa.

Sume suplimentare pentru UPU

În prezenţa ministrului Cseke Attila, executanţii lucrărilor la noul sediu al Unităţii de Primire a Urgenţelor – care va fi amenajat între cele două aripi ale Spitalului Judeţean, cu intrare de pe strada Ravensburg, au promis nu doar impunerea unui ritm mai alert, ci inclusiv finalizarea acestora până în luna octombrie, deşi pare greu de crezut. Cseke Attila a promis că, în vederea continuării lucrărilor, Ministerul Sănătăţii va aloca bani şi în acest an. Totodată, prin intermediul unui proiect finanţat de Banca Mondială, vor fi alocate fonduri şi pentru dotarea noului sediu. Pe de altă parte, ministrul Cseke Attila a afirmat că, la fel ca în cazul Unităţii de Primire a Urgenţelor, care va fi extinsă prin utilizarea subsolului, şi în cazul secţiei Anestezie Terapie Intensivă este necesară extinderea spaţiului. “După ce Consiliul Judeţean va trimite documentaţiile solicitate în acest sens, Ministerul Sănătăţii va aloca fonduri” – a afirmat Cseke.

Spitalul TBC rămâne de sine stătător

Întrebat despre situaţia Spitalului TBC Satu Mare, inclus în lista Ministerului Sănătăţii cu propunerile de comasare, ministrul Cseke Attila a declarat următoarele: “Ministerul Sănătăţii a făcut o evaluare cu privire la funcţionarea reţelei spitaliceşti din România. Propunerea privind comasarea unora dintre spitale nu implică şi o decizie cu efecte juridice, pentru că, aşa cum am spus, din dorinţa ca autorităţile locale să se implice, sunt adeptul descentralizării. Era obligaţia Ministerului Sănătăţii de-a face o evaluare a ceea ce funcţionează în reţeaua spitalicească din România, iar în urma acestei evaluări am venit cu câteva propuneri pentru fiecare judeţ. În ceea ce priveşte comasarea Spitalului TBC cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, decizia va aparţine Consiliului Judeţean. Totodată, peste două săptămâni, după ce Guvernul va aproba propunerea formulată de Consiliul Judeţean, Spitalul Orăşenesc Tăşnad va deveni secţie externă a Spitalului Judeţean Satu Mare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.