Ciurigăi pentru o vicecampioană


Între cei care îşi expun marfa în piaţa de produse tradiţionale organizată la fiecare sfârşit de săptămână în Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, Mariana Rus este de la bun început o prezenţă constantă. Discretă şi cu mult bun simţ, dar foarte amabilă, oşanca din Turţ atrage atenţia clienţilor exclusiv cu ceea ce aduce pentru vânzare, marfă pe care, deşi Mariana Rus o prezintă sub denumirea tradiţională, în termeni pretenţioşi intră în categoria produselor de patiserie: împletituri cu măr, brânzoici, pită şi pogăcele din mălai, dar şi mai puţin tradiţionalul salam de biscuţi, deosebit de gustos.

Alături de aceste preparate, cu adevărat bine şi cu succes maxim în rândul clienţilor, trec “ciurigăile”, minciunele, în termenii cunoscuţi. Mariana Rus spune că în fiecare zi de vineri şi sâmbătă când vine în piaţa tradiţională din Satu Mare, vinde, la preţul de 2 lei, cel puţin 20 de pungi cu câte opt ciurigăi. Reţeta este cât se poate de simplă: două kg de făină, două linguri de untură, trei pumni de zahăr, o linguriţă de bicarbonat şi lapte prins. Restul, depinde de priceperea fiecărei gospodine.

Însă, ceea ce ştiu prea puţini sau chiar nimeni dintre cei ce cumpără produse de la Mariana Rus, este că oşanca din Turţ este nimeni alta decât mama Dumitriţei Rus, o tânără speranţă a gimnasticii româneşti. De nouă ani, Dumitriţa se antrenează la renumita şcoală de gimnastică din Deva, iar cea mai importantă realizare de până acum a avut-o în anul 2009, când, la Campionatele Naţionale de Junioare de la Focşani, a obţinut medalia de argint şi titlul de vicecampioană naţională la individual. Totodată, la Campionatele Naţionale pe echipe, la junioare III a ocupat locul II şi a câştigat medalia de argint cu CSS Deva, iar la Campionatele Şcolare a câştigat medalia de bronz la sol şi a ocupat locul V la individual.
Dumitriţa este cea mai mică dintre cei trei copii ai mei, iar de la cinci ani este plecată de-acasă. Mi-e tare greu s-o ştiu mereu departe, mai ales azi, când împlineşte 14 ani, ne-a spus emoţionată Mariana Rus. La mulţi ani, Dumitriţa!

2 Comentarii la "Ciurigăi pentru o vicecampioană"

    Leave a Reply to paul

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.