1 februarie, se citeşte de fapt … 1 aprilie

După ce săptămâni la rând s-au tras de brăcinare, băgând în sperieţi oamenii, Colegiul Farmaciştilor (CF) din România a revenit asupra deciziei de a elibera doar pe reţetă medicamentele care conţin metamizol în compoziţie. Pentru a nu mai sta pe la uşile medicilor de familie, o parte din sătmăreni s-au gândit să se aprovizioneze din timp cu „faimosul” Algocalmin, unul dintre medicamentele vizate de specialişti. Însă, nu a fost să fie. Ceea ce tebuia să se întâmple de la 1 februarie, a fost amânată cu două luni de zile. Reprezentanţii CF spun că hotărârea nu poate fi pusă în aplicare deoarece încă nu s-a semnat contractul cadru care reglementează eliberarea medicamentelor pe bază de metamizol.

„În România nu s-au înregistrat probleme din cauza administrării algocalminului sau al altor analgezice sau antipiretice pe bază de metamizol. Dacă sunt chiar atât de periculoase, de ce nu se retrag complet de pe rafturi?”, se întreabă preşedintele CF din Satu Mare, Aurelia Vulciu. Nu doar algocalminul este vizat de către conducerea CF. În aceaşi categorie intră şi medicamente precum: analgin, fabocalm, algiotop, centralgin, algoblock, algoremin, sintonocalm şi novocalmin.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.