Ce mai înghit sătmărenii noştri?

Cuie, mărgele, cercei, monede, pioneze, sunt doar câteva dintre „delicatesele” pe care unii sătmăreni de-ai noştri le-au înghiţit „cu poftă” anul trecut. Dacă unii „se dau în vânt” după tot soiul de medicamente, soluţii de cartofi sau antigel, alţii au obiceiuri culinare mult mai „solide”.

„Când le vezi spui că nu e posibil ca cineva să le fi putut înghiţii. Dacă însă treci de această primă impresie, te întrebi cum a reuşit acel cineva, totuşi, să supravieţuiască?”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian.

Mofturile culinare ale unora sunt dea dreptul bizare. De departe cea mai spectaculoasă aventură culinară a fost cea a unei femei din Petea, care a ajuns anul trecut pe mâinile medicilor după ce a înghiţit nu mai puţin de 101 cuie. „S-a întâmplat pe undeva prin luna mai, anul trecut. Femeia a fost adusă la Urgenţă, apoi supusă unui examen radiologic care a evidenţiat prezenţa în stomac a unor corpuri solide şi ascuţite. În urma intervenţiei chirurgicale medicii au eliminat nu mai puţin de 101 cuie din stomacul femeii. Este de menţionat că le-a înghiţit în scop de suicid”, povesteşte Constantin Demian. Pe lângă cuiele de dimensiuni mai mici, femeia avea în stomac şi câteva cuie de potcovit. „Cum le-a înghiţit? Rămâne un mister”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Alţii înghit pioneze, cercei, antigel, mărgele. Cele mai multe cazuri se întâmplă totuşi la copii. „Adulţi avem mai puţini, deoarece aceste obiecte ajung în tractul digestiv de obicei în mod accidental. Copiii mai înghit mărgele, bucăţi de jucărie. Alţii înghit boabe de fasole sau de porumb care se opresc în gât sau în trahee”, mai spune Constantin Demian. Chiar dacă mulţi sunt bântuiţi de suicid atunci când se dedau la asemenea practici, purtătorul de cuvânt al spitalului spune că de multe ori, adulţii înghit diverse obiecte în mod accidental. „Am avut cazuri de pacienţi care au băut antigel. Pur şi simplu din greşeală. Alţii au înghiţit oase sau, diverse alte lichide fără să aibă vreun gând suicidar”, explică Demian.

Dacă unii mănâncă tot felul de obiecte ciudate, alţii „se mulţumesc” doar să-şi introducă boabe de fasole, porumb sau mazăre, în urechi sau nas. Desigur, pe primul loc, şi aici, se află copiii. Dr. Nicolae Bidilean, specialist ORL are o serie de asemenea „trofee”. Tot soiul de boabe şi seminţe, rotiţe de la jucării sau bucăţi de oase, sunt doar câteva dintre obiectele extrase dea lungul anilor de către specialistul sătmărean. Cu toate că „mofturile culinare” ale sătmărenilor i-au dus nu odată pe paturile de spital, Constantin Demian spune că anul trecut nu s-a înregistrat nici un caz de deces din cauza unor asemenea aberaţii gastronomice. „Nu a murit nimeni din cauză că a înghiţit cuie, pionieze, mărgele sau monede. În afară de cazul femeii din Petea, care a fost operată, nu am avut alte cazuri mai grave, drept consecinţă a obiectelor înghiţite”, a mai ţinut să mai precizeze purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Ce mai înghit sătmărenii noştri?"

  1. ludeamara   26 august 2012 at 8:10 pm

    nice.

    Răspunde
  2. kadi   27 august 2012 at 11:30 am

    daca foamea ii mare

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.