Şi noi avem vulcanii noştri!

Într-una din discuţiile avute zilele trecute cu câţiva prieteni, cineva a adus vorba despre Munţii Oaş-Gutâi-Ţibleş. Tema discuţiei a fost o excursie oarecare, din anii trecuţi, pe “înălţimile” muntoase din partea de est (sau mai bine zis, nord-est) a judeţului Satu Mare. Acest lucru mi-a atras interesul, amintindu-mi că, la urma-urmei, şi noi sătmărenii, avem vulcanii noştri.

De fapt este vorba dspre două lucruri, despre care poate nici profesorii de geografie nu mai aduc vorba în timpul orelor de curs. Câţi ştiu oare că, în vremuri nu chiar atât de îndepărtate, Sătmarul şi, întreg judeţul, au fost zguduiţi în nenumărate rânduri de cutremure, care au pus în pericol viaţa oamenilor? Chiar dacă pare ciudat, la doar câteva zeci de kilometri, înspre judeţul vecin, Maramureş, ajungem la poalele unui lanţ vulcanic. E vorba de munţii: Oaş, Gutâi şi Ţibleş.

Au trecut însă mii de ani de când nicio picătură de lavă nu a mai coborât pantele acestor munţi, însă prin “ultimele zvâcniri” aceşti vulcani şi-au făcut din plin prezenţa în decursul veacurilor ce au trecut. Nu trebuie să ne gândim decât la prăpădul din 1834, ce aproape că a măturat de pe hartă Careiul. Au urmat apoi alte cutremure. Într-unul din documentele rămase din acea vreme, adăpostită în Biblioteca oraşului Carei, se spune că în decurs de numai doi ani de zile, între 1834 şi 1836, sătmărenii au resimţit zeci de cutremure, ce au făcut nelocuibile multe gospodării. Suntem pe vremea când “sufletul” acestor munţi nu îşi găsise încă liniştea. Când au avut loc însă ultimele erupţii? Nimeni nu mai ştie. Chiar şi scrierile au rămas mute în acest sens.

Şi, iată-ne ajunşi şi la cel de-al doilea punct al discuţiei. Cu vreo 6-7 milioane de ani în urmă (cel puţin aşa susţin geologii), Oaş, Gutâi şi Ţibleş erau vulcani submarini. Oricât de ciudat pare, cu milioane de ani în urmă pământurile Sătmarului de mai apoi, dar şi ale Maramureşului, Zalăului ori Clujului şi mai încolo, până departe în Asia, erau înecate de apele mării. Nu se ştiu prea multe despre acea perioadă geologică. Specialiştii îi spun “miocen”, ceea ce nu explică prea multe din geografia acelei perioade. Ici, colo, câte o insulă, care mai apoi au devenit munţi şi dealuri.

E vorba de Marea Sarmatică care începea cam pe unde este Viena astăzi şi se întindea până la poalele munţilor Tian-Şan din Asia Centrală. Fiind complet izolată de restul apelor sărate, şi primind cantităţi mari de apă dulce de la fluviile din regiune, Marea Sarmatică s-a îndulcit treptat. Ulterior, Marea Sarmatică s-a fragmentat într-o serie de bazine de mai mică întindere: Lacul Balaton, Marea Neagră, Marea Caspică, Marea Aral şi altele, care au evoluat apoi, fiecare, separat.

2 Comentarii la "Şi noi avem vulcanii noştri!"

  1. Pingback: Tweets that mention Şi noi avem vulcanii noştri! | Satmareanul - ziar online de Satu Mare -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.