„Criza gunoaielor” la Ardud

O bună parte dintre ardudeni riscă să rămână cu mizeria pe cap, de la 1 februarie, dacă nu îşi plătesc restanţele faţă de firma de salubrizare. Văzând că atenţionările repetate au rămas fără vreun rezultat, un reprezentant al firmei s-a prezentat ieri, la şedinţa Consiliului Local (CL). Acesta le-a vorbit aleşilor despre care va fi pasul următor, dacă locuitorii nu îşi vor plăti datoriile. Potrivit acestuia din cele 2.500 de gospodării existente pe raza oraşului Ardud, doar 800 şi-au onorat restanţele. Nici firmele nu stau prea bine în ceea ce priveşte plata serviciilor de salubrizare. Din cele 60 de firme din oraş, doar 16 au încheiat contracte cu firma, însă o parte din aceştia au restanţe de câteva luni de zile.

Situaţia este critică, cu toate că aleşii locali din Ardud au votat un preţ destul de mic pentru serviciile de salubrizare. Astfel, suma stabilită de edili este de 1,12 lei/persoană/lună. Probleme sunt şi cu mizeriile din jurul blocurilor. Deşi au tomberoane, o bună parte din locuitori îşi aruncă resturile pe unde apucă. Văzând că stau degeaba, conducerea firmei de salubrizare avea în vedere ridicarea şi transportul acestor tomberoane încă de la mijlocul lunii ianuarie, însă la insistenţele primarului Ovidiu Duma, nu s-a trecut la punerea în practică a acestei decizii.

În ceea ce priveşte stoparea transportului de mizerii, edilul-şef este de părere că măsura nu ar face decât să adâncească şi mai mult problemele. Mai ales că o parte din locuitori, deşi maşina firmei de salubrizare le vine până în poarta casei, preferă să urce gunoaiele în căruţă şi să le transporte la marginea oraşului. În cele din urmă consilierii au căzut la înţelegere cu firma de salubrizare. Astfel, în zilele de colectare a mizeriilor, maşina va fi însoţită şi de un om al legii. Cei care nu îşi onorează restanţele vor avea de plătit amenzi destul de usturătoare. Iar dacă nici această măsură nu îi va „deştepta”, au toate şansele să ajungă pe mâinile Poliţiei Ecologice.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "„Criza gunoaielor” la Ardud"

  1. andra   30 ianuarie 2011 at 10:14 pm

    in momentul in care nu au platit pt transportul gunoiului ar trebui ca cei de la primarie, in cazul in care au nevoie de ceva hartii de la primarie sa nu le primesca pana in momentul in care isi platesc datoriile

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.