Drumul Sătmărelului, coşmarul primarului

De n-ar exista păcătosul cuvânt „dacă”, vestea că Primăria Satu Mare doreşte ca drumul spre Sătmărel să fie reabilitat din fondurile ce vor fi alocate de Guvern prin intermediul programului ,,Reabilitare şi modernizare 10.000 de km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local”, ar putea fi una mai mult decât bună pentru localnici. Întrucât de promisiuni le este plin podul, oamenii au devenit foarte sceptici. Cu atât mai mult cu cât, supăraţi, revoltaţi, nervoşi şi insistenţi, dar ajunşi la capătul răbdării, aceştia au recurs la metodele pe care le-au considerat potrivite să-i sensibilizeze pe şefii din Primărie. Au venit de mai multe ori cu jalba-n proţap, s-au plâns la Prefectură, iar pe viceprimarul Adrian Albu şi l-au întâmpinat cu cor de fluieraşi şi huiduitori când s-a deplasat cu suita în Sătmărel. Primarul, onest, a explicat că nu are de unde să ia atâţia bani câţi ar trebui şi că dacă ar fi totuşi să fie, suma ce ar trebui pusă la bătaie ar da de-a berbeleacul bugetul pentru un an necesar tuturor investiţiilor din Satu Mare.

Deoarece execuţia investiţiei se ridică la peste 3 milioane euro, sumă care depăşeşte valoarea totală a sumei disponibile din veniturile proprii ale municipiului, Primăria a propus cuprinderea acestei lucrări în programul ,,Reabilitarea şi modernizarea a 10.000 de km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local”. Consiliul Judeţean Satu Mare a înaintat către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului lista propunerilor de reabilitare. Rămâne de văzut dacă poziţia referitoare la drumul către Sătmărel n-o să fie omisă. Ca din întâmplare. Sau nu. Pentru că de asta depind nu doar coşmarurile zilnice ale sutelor de oameni din Sătmărel, ci şi accesele de migrenă ale primarului Ilyes, bietul…

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Drumul Sătmărelului, coşmarul primarului"

  1. ioana   28 ianuarie 2011 at 10:33 pm

    satmareleni!!!cumparati-va elicoptere:))

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.