S-a deschis expoziţia de păsări şi animale mici



Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare şi-a deschis astăzi porţile pentru toţi iubitori de animale din judeţ. 40 de crescători, cu multe sute de găini, cocoşi, porumbei, iepuri, păuni, şi alte vietăţi au venit să le arate sătmărenilor cele mai frumoase exemplare dintre animalele pe care le cresc cu atâta dragoste.
Tarcsa Attila, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici din Satu Mare, spune că din cei 40 de “mici fermieri”, doar unul este de peste hotare. ”Anul acesta avem doar un invitat din Ungaria. Restul crescătorilor sunt din judeţul Satu Mare”, explică preşedintele. Întrebat la a câta ediţie a ajuns expoziţia de păsări şi animale mici, Tarcsa Attila se pare că este pus în încurcătură. “Nu mai ştiu. Organizăm expoziţii de peste 20 de ani. De dinainte de Revoluţie. Dacă nu ne-am expus animalele aici în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, atunci am primit spaţiu de expunere la piaţă. Poate cu un an, doi lipsă, însă noi am venit de fiecare dată în faţa sătmărenilor”, explică Tarcsa Attila.
După ce au fost jurizaţi, termen tehnic ce sumează cântărirea şi măsurarea dimensiunilor animalelor înscrise pentru a fi expuse, organizatorii au deschis porţile publicului dornic să cunoască mai multe despre creşterea şi îngrijirea animalelor din gospodării.
De altfel, cei intersaţi pot viziona expoziţia începând de astăzi până duminică, inclusiv. Şi cum, desigur, foarte mulţi abia aşteaptă să treacă pragul Casei de Cultură, nu ne rămâne decât să vă informăm şi asupra intervalelor orare în care organizatorii vă aşteaptă în faţa cuştilor şi coliviilor expuse.
Astăzi, expoziţia va fi deschisă până la ora 19.00, urmând ca mâine şi sâmbătă să aveţi zilnic la dispoziţie, nu mai puţin de zece ore pentru a vă plimba printre animale. Astfel, organizatorii vă aşteaptă în intervalul orar 09.00 – 19.00. Şi cum mulţi nu pot să-şi facă timp decât duminică pentru a vedea aceste mici vietăţi, organizatorii s-au gândit şi la această latură a sătmărenilor. Duminică, ultima zi expoziţională din acest an, sătmărenii sunt aşteptaţi să treacă pragul Casei de Cultură a Sindicatelor în intervalul orar 09.00 – 15.00.
Pentru a vedea expoziţia, adulţii au de plătit 5 lei pentru un bilet, pe când copiii 3 lei. Grupurile organizate beneficiază de reducere. Pentru ei preţul unui bilet este de 2 lei pe persoană.
STIRI SIMILARE
Prin intermediul unui comunicat remis presei miercuri, 21 februarie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare anunţă înregistrarea primului caz de gripă de tip A la nivel de judeţ.
Epidemilogul Lidia ...
Citeste tot articolul
Mai puţin costisitoare ca anul trecut, din cauza bugetului local mai mic, ediţia din acest an a Zilelor Culturale Sătmărene va începe în data de 8 aprilie şi se va ...
Citeste tot articolul
O conferinţă de presă dedicată prezentării situaţiei contractării serviciilor medicale, medicamente şi dispozitive de sănătate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare a avut loc miercuri, ...
Citeste tot articolul
80 de sătmăreni, femei şi bărbaţi, au ales să urmeze cursurile de Kangoo Jumps sub coordonarea instructorului de fitness Adela Vass. ”Am clienţi cu vârste cuprinse între 14 şi 40 ...
Citeste tot articolul
Situaţia Grădiniţei "Mondiala" din Satu Mare revine pe tapet cu tot mai multă insistenţă şi presiune din partea celor care au în proprietate imobilul. Situată la capătul podului Golescu, grădiniţa ...
Citeste tot articolul
Cabinetele medicale şcolare din municipiul Satu Mare se confruntă cu o lipsă acută de personal. Este vorba despre 8 cabinete medicale şcolare care deservesc cele 48 unităţi de învăţământ din ...
Citeste tot articolul
Astăzi, 20 februarie, a avut loc premierea Dianei Varga, elevă în clasa a VIII-a la Școala cu clasele I-VIII ”Grigore Moisil” din Satu Mare care la faza națională a concursului ...
Citeste tot articolul
Angajaţii Electrolux SA Satu Mare reiau lucrul începând de marţi, 21 februarie, după o perioadă de grevă generală care a început în 24 ianuarie.
În cadrul întâlnirii care a avut loc ...
Citeste tot articolul
Policlinica Veche din municipiul Satu Mare, situată pe strada Gheorghe Lazăr, va fi reabilitată integral, iar în vederea executării lucrărilor, în această săptămâna amplasamentul va fi predat constructorului. Durata preconizată ...
Citeste tot articolul
Graţie, frumuseţe, feminitate şi multă culoare la parada rochiilor de mireasă care a avut loc astăzi, 19 februarie, la Teatrul de Nord Satu Mare. La spectacolul care a început la ...
Citeste tot articolul
Primul caz de gripă de tip A la
Zilele Culturale Sătmărene, ediţia 2012 – din aprilie
Peste 8 milioane lei – restanţele sătmărenilor la
KANGOO JUMPS, o metodă distractivă de a te
Jaf la drumul mare: Mondiala pretinde o chirie
Criză acută de asistente în cabinetele medicale şcolare
Diana Varga,locul I la faza națională a concursului
Greva de la Electrolux s-a încheiat, greviştii au
Fără cabinete private în Policlinica Veche!
Parada rochiilor de mireasă la Teatrul de Nord

Posted by
Satmareanul
on Jan 27 2011. Filed under
Slider,
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry
nici nu ma gandesc la mirosul care o sa-l lase pasarile pe acolo
totusi, e casa de cultura, alt loc nu au gasit???
dar mirosul de la toate produsele alimentare ? hai sa fim seriosi, daca ii sa ajute, atunci sa fie ajutata toata lumea.
nu fiti rautaciosi ii superb ce fac oameni astia cea ce cresc mai exact exemplare unice