160 de butelii oprite de la comercializare

Pentru a face ordine şi în acest domeniu, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au luat la puricat patronii care comercializează butelii de aragaz. Verificările s-au extins la un număr de zece unităţi comerciale din judeţ, dintre care şase s-au ales cu amenzi, iar restul doar cu avertismente.

Din cele 850 de butelii verificate, nu mai puţin de 160 au fost oprite de la comercializare. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizată astăzi la sediul CJPC Satu Mare. Comisarul şef Valentin Breban înşiră o serie de neregularităţi constatate cu ocazia verificărilor efectuate de către inspectorii instituţiei. Astfel, cinci dintre comercianţii luaţi la control nu aveau afişat Certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului din care să reiasă că sunt autorizaţi pentru a scoate la vânzare butelii de aragaz.

În Oraşu Nou şi Taşnad, inspectorii au găsit deficienţe în ceea ce priveşte informarea corectă a consumatorilor. Valentin Breban spune că aceştia nu aveau afişate, la standul cu butelii denumirea produsului, avertismentele şi riscurile previzibile. Mai mult decât atât, şeful CJPC Satu Mare mai spune că patronii sunt obligaţi să dea cumpărătorilor, pentru fiecare butelie în parte, instrucţiunile privind montarea şi utilizarea produsului achiziţionat. Însă acest lucru se întâmplă destul de rar, recunoaşte Valentin Breban.

În altă ordine de idei, a scăzut numărul reclamaţiilor la adresa băncilor. Dacă anul trecut sătmărenii au trecut destul de des pragul instituţiei pentru a se plânge cu privire la vreun punct stipulat în contractul încheiat cu banca, săptămâna trecută nu s-au depus decât două plângeri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.