Şapte sătmăreni se pregătesc să lanseze un satelit artificial

Lucrurile bune şi frumoase se întâmplă de obicei acolo unde nici nu te aştepţi. Şi nu lipsa de competenţă, sau pregătirea profesională sunt cele care trezesc din reverie visătorul, ci mai mult, lipsa de interes a societăţii şi nu în ultimul rând lipsa banilor necesari pentru ca lucrurile visate aievea să devină, odată şi odată … realitate.

Şapte tineri îşi urmăresc visul. Pentru unii s-ar părea dea dreptul „un sacrilegiu” să creadă că, ideile acestora ar putea fi realizabil în acest colţ al lumii. Sunt tineri, deştepţi, visători şi cu o pregătire profesională pe măsură. Şi aici nu vorbim despre o echipă de cercetare de la Cambrige, sau Oxford, sau dintr-un alt „punct strategic” al cercetărilor ştiinţifice. Vă propun să cunoaşteţi şapte tineri, ce „işi visează” visul chiar aici în Satu Mare. Au un vis unic pentru care merită să fie auziţi, respectaţi şi nu în ultimul rând, sprijiniţi de noi toţi.

O sală mică, cu o masă în mijloc, şapte scaune alături, calculatoare, teancuri de hârtii cu calcule interminabile. E „templul” în care cei şapte elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” stau aplecaţi pentru a pune la punct partea teoretică a unui proiect ieşit din comun. Cel puţin pentrui noi sătmărenii. „Ne-am gândit să construim un satelit artificial, de mărimea unei cutii de Cola, pe care apoi să o lansăm”, vine explicaţia liderului Echipei de cercetare a Colegiului, Vlad Neşte. Rămâi cu gura căscată auzind cuvintele rostite cu atâta naturaleţe de un elev, al unui oraş, ca să o spunem pe şleau … ce nu are nimic, nici în clin, nici în mânecă cu astrofizica sau cercetarea sateliţilor.

Şi-au luat şi un nume: MECS. „Această idee ne-a venit în toamna anului trecut. De altfel am cochetat deja cu realizarea unui asemenea proiect încă din vara lui 2010, dar ne-am pus concret pe treabă doar în toamnă. Vrem să participăm la o competiţie internaţională, ce poartă numele de CANSAT şi, nu în ultimul rând, dorim să fim prima echipă din ţară care participă la un asemenea concurs. Am ales acest domeniu, deoarece vrem să facem ceva inedit. Ceva interesant. Oricum, în momentul de faţă noi sunt primii din România care facem cercetări în acest sens”, explică Vlad Neşte. Potrivit acestuia, satelitul ce urmează a fi construit în săptămânile care urmează, va fi dotat cu toate cipurile necesare şi, un lucru esenţial, va fi funcţional. Deci nu este doar visul unor tineri care s-au gândit să se joace dea cercetarea.

Mentorul Echipei de cercetare, profesorul de fizică Viorel Solschi, spune că o parte din componentele necesare asamblării satelitului se pot cumpăra, însă o altă parte trebuie pur şi simplu făcute în laborator, ceea ce necesită cunoştinţe atât teoretice cât şi tehnice.
„Grupul de cercetare are în componenţă desenatori. E vorba de doi elevi, foarte talentaţi care vor să urmeze Facultatea de Arhitectură. Apoi avem programatori. Unul dintre elevi este răspunzător de relaţia cu mass-media. Iar liderul grupului este Vlad Neşte, un elev din clasa a XI-a de la profil matematică-informatică bilingv”, povesteşte Viorel Solschi. Costul componentelor necesare construirii acestui satelit este de aproximativ 300 de $, bani proveniţi din sponsorizări.

Până la finele lunii februarie, grupul de cercetare a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” trebuie să-şi finalizeze proiectul dacă au de gând să se înscrie la competiţia din Norvegia, care va avea loc, cel mai probabil, în luna august al acestui an. „Echipele care se înscriu, trebuie să-şi facă un site propriu de prezentare, după care juriul din Norvegia va selecta cele mai bune proiecte. Satelitul în sine trebuie să respecte anumite condiţii: trebuie să aibă o greutate cât mai mică, costul de construcţie să fie şi el mic şi, nu în ultimul rând, să rezolve o problemă unică. Noi ne-am gândit la mai multe variante. Una dintre ele este ca satelitul să măsoare gradul de radiaţie, de exemplu, de radiaţii ultra-violete (UV) de la înălţimea de 1 km de sol. Sau, cu ajutorul unui modul GPS să calculăm exact, sau cu o eroare minimă, locul în care va ateriza satelitul şi cât timp îi trebuie pentru a atinge solul”, explică liderul MECS. Însă norvegienii nu vor selecta decât zece echipe care, au gândit cele mai originale idei de cercetare. „Cele zece echipe vor fi invitate, undeva prin august să-şi lanseze sateliţii. Norvegienii pun la dispoziţie toată partea tehnică, chiar şi racheta de lansare”, spune tânărul.

Şi cum probleme apar întotdeauna, şi acest proiect îşi are partea sa de greutăţi. „Ei ne sfătuiesc să cumpărăm un kit, însă furnizorul din SUA, nu vinde pentru România. Aşa că, îl va cumpăra cineva din Germania prin intermediul căruia îl vom putea şi noi achiziţiona. Acest kit funcţionează pe o anumită frecvenţă pentru care ne trebuie licenţă. Ne-am gândit să cerem ajutorul Cercului de radio-amatorism de la Palatul Copiilor. Sau, de ce, al unui post local de radio. Acest kit costă 300 de $. Dar, vom rezolva şi aceste probleme. În prezent suntem în faza de achiziţionare a componentelor. Într-o săptămână suntem pregătiţi pentru a asambla satelitul”, spune Vlad Neşte.

Grupul de cercetare va avea şi un site. Acesta va fi funcţional în cel mult câteva zile, iar link-ul site-ului va fi de pe cel al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. „Ce îmi doresc eu de la această echipă? Mediatizarea. Echipa să facă un tur al şcolilor generale pentru a-şi prezenta proiectul, şi nu în ultimul rând Colegiul de unde provin. Ei sunt membri fondatori atât al echipei de cercetare cât şi al Cercului de astronomie. Şi îmi doresc, ca pe vremea când vor fi studenţi să vină să-i formeze pe ceilalţi elevi”, a mai ţinut să precizeze profesorul Solschi.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Şapte sătmăreni se pregătesc să lanseze un satelit artificial"

  1. lori   26 ianuarie 2011 at 12:16 am

    felicitari, uite ca se mai poate mandri satmarul cu asemenea oameni

    bafta in Norvegia

    Răspunde
  2. m3   26 ianuarie 2011 at 8:02 pm

    Hm, baietii astia nu vor sa se faca smecheri de Dororbanti, vrianta locala?! De necrezu dom'le… Auzi tu, arhitecti?! Iar lui Solschi, musai tre luata o ciocolata.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.