Interviu cu Csehi Arpad Szabolcs, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare (II)

Domeniile de activitate în care Consiliul Judeţean are un cuvânt serios de spus sunt destul de multe. N-am să intru, în continuare, în foarte multe detalii, dar am să încerc să le ating în primul rând pe cele de care oamenii din judeţul Satu Mare sunt mai interesaţi, după partea cu sistemul de Sănătate despre care am vorbit. Aşa că haideţi să vorbim un pic acum despre drumuri, adică despre un subiect „sensibil”…

– Subiectul cu drumurile este, într-adevăr, unul mai aparte… Dar eu o să mă limitez să vorbesc doar despre drumurile judeţene.

Păi da, că acestea ţin de aria de competenţă a dumneavoastră…

– Este bine de ştiut că, în ceea ce priveşte bugetul pentru drumurile rutiere judeţene şi drumurile comunale, avem alocaţi doar puţin sub 12 milioane de lei pe un an întreg. În condiţiile în care, pentru a se face un kilometru de drum aşa cum trebuie, cu fundaţie nouă şi asflat de calitate în două straturi şi cu şanţuri laterale şi aşa mai departe, costă în jur de un milion de lei.. Asta înseamnă că, anual, Consiliul Judeţean ar putea reabilita doar maximum 12 kilometri de drumuri în tot judeţul.

Puţin spre nesemnificativ…

– Şi asta în condiţiile în care pe restul drumurilor nu s-ar mai lucra absolut deloc: nici o reparaţie, nici o plombare, nimic-nimic ! Aşa stăm la capitolul banilor pentru drumuri…

Domnule preşedinte Csehi, în atâtea alte domenii aţi reuşit să faceţi proiecte cu finanţare europeană şi să accesaţi tot felul de fonduri…

– Corect, aşa e.

Şi pentru drumuri nu se poate apela la soluţii similare, la proiecte specifice ?

– Cum să nu ? Tot datorită accesării unor fonduri în urma unui proiect câştigat din 2009, avem cam 200 de kilometri în lucru la aşa-numita „autostradă a Ţării Oaşului”.

Şi acest drum este în lucru acum ?

– Da, este în lucru. E adevărat că n-am forţat lucrurile pentru că unele primării au avut alte obiective de realizat înainte de a continua acest drum. Mă refer, de exemplu, la lucrările de canalizare din Turţ şi Gherţa Mică. Era evident că trebuiau mai întâi finalizate aceste lucrări înainte de a începe noi lucrările la partea carosabilă, altfel era un nonsens.

Da, că exista foarte clar riscul ca lucrările lor de canalizare să strice drumul nou abia construit.

– Exact. De aceea am amânat lucrările la acest drum până la începutul acestei primăveri…Un alt drum a cărui reabilitare s-a reuşit, tot prin accesarea de fonduri europene, este cel de la Halmeu la Tarna Mare, adică peste 20 de kilometri de drum judeţean. Mai departe: până în 5 februarie voi semna actele pentru reabilitarea altor 12 kilometri de drum judeţean de la Moftinul Mare până la groapa de gunoi ecologică de la Doba, pe ruta spre Ghilvaci şi Terebeşti. Deci ne folosim la maximum posibil şi de oportunităţile oferite de accesarea fondurilor europene… Avem şi pe finanţare externă, în comun cu judeţul vecin din Ungaria, mai avem încă un proiect aprobat, dar la care nu am primit încă o comunicare oficială în acest sens. Este vorba de un tronson mai consistent: pe traseul Sanislau-Horea şi continuarea spre Ungaria.

Aţi fost cam prea discret în această privinţă, cred eu. Şi care este valoarea fondurilor accesate prin acest  proiect transfrontalier ?

– Nu e vorba de vreo discreţie, aşteptam şi eu comunicarea oficială înainte de a face anunţul. Oricum, în total avem peste 5 milioane de euro accesate pentru drumuri împreună cu vecinii din Ungaria. Aici intră şi proiectul pentru drumul de la Berveni până la graniţă, de exemplu.

Şi programul anunţat de Elena Udrea, cel cu 10.000 de drumuri comunale care se preconizează a fi complet reabilitate, va cuprinde şi drumuri din judeţul Satu Mare ?

– Chiar în aceste zile încercăm să vedem cum ne-am putea folosi cât mai eficient de acest program al doamnei Udrea, adică să reuşim să facem tot ce e nevoie ca să intre cât mai multe drumuri comunale şi judeţene în acest program.

Şi chiar credeţi că o să fie băgat în seamă judeţul Satu Mare la derularea acestui program ?

– Eu sunt sigur că da. Am discutat şi cu domnul prefect acest aspect. Acum urmează să vedem cât vom reuşi să obţinem din ce ne-am dori noi, oricum eu sper ca să facem în aşa fel încât cel puţin 200 de kilometri să intre în program. Pe lângă asta, pregătim documentaţiile tehnice pentru acele drumuri judeţene care nu au fost prinse în nici un fel de finanţare şi, pe baza unui program de credit furnizor, să putem reabilita şi acele drumuri. Aici ideea este de a merge pe credit furnizor cu 5 ani de zile termen de plată, dar nu mai plătesc plombările, care în fiecare an consumă cam 1,5 milioane de euro, adică peste 6 milioane de lei care se plătesc pentru că drumurile se distrug în urma folosirii lor şi de maşini grele, ca să nu mai vorbesc de faptul că sunt drumuri vechi… Astfel că, aşa cum spuneam, nu se vor mai plăti plombările – care oricum, în opinia mea, sunt doar bani aruncaţi aiurea – şi prin redirecţionare a acestor bani vom rambursa creditul furnizor, adică vom plăti anual furnizorului.

Măcar aşa se poate presupune că vom avea drumuri noi, nu veşnic reparate.

Da, e mai bine să facem în aşa fel încât să avem drumuri cu adevărat bune, că de problemele care apar din cauza lor s-a săturat fiecare dintre noi.

(continuare)

Dorin Prunilă

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Interviu cu Csehi Arpad Szabolcs, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare (II)"

  1. catel   24 ianuarie 2011 at 10:02 pm

    sunt putini ca el, chiar f putini. e ungur, dar nu-l poti compara cu h… de primar sau viceprimar.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.