Popa şi poliţistul

Că poliţistu-i şef în ograda sa, nu mai încape îndoială. Dar de aici şi până la a împărţi ordine în dreapta şi-n stânga simţindu-se ca şi cocoşul între găini e cale lungă.

Povestea e demnă de consemnat mai ales că miliţianul în cauză, nu e la prima abatere de grandomanie din cariera sa de om al legii. Viorel, că aşa îl ştiu cu toţii, este poliţist la Medieşu Aurit. Venind de nu ştiu unde, poate de la cârciumă, că între noi fie vorba e cam de-al casei, miliţianul a întâlnit un consătean sprijinit de gardul bisericii reformate. Simţind că trebuie să intervină cu tot ce are în dotare, miliţianul s-a legat de omul ce abia se mai ţinea pe picioare de tonele de tărie înghiţite cu ceva vreme în urmă.

Văzând că nu-i merge, era cât pe ce să renunţe, când, pe cine dă Dumnezeu să-şi parcheze maşina, preotul reformat din sat. Omul venise să-şi facă slujba. Dar cum unde-i lege (sau omul legii) nu-i tocmeală, miliţianul l-a chemat acuşica la el.

„Părinte, văd că omul ăsta e din Româneşti. Ar trebuii să-l duci acasă”. Popa, înmărmurit de cererea miliţianului, abia de a putut să se împotrivească. „Dar eu am slujbă la biserică”, spunea popa, mai mult în şoaptă, speriat poate de uniforma poliţistului. „Apoi pe mine nu mă interesează de slujba ta. Du-l acasă, apoi revi la slujbă. Oamenii te aşteaptă oricum”. Neavând nimic de replicat, popa şi-a luat aproapele de după braţ şi l-a urcat în maşină. Se pare însă că a umblat mult şi bine pe uliţele satului până ce a dat de casa omului. De slujbă s-a ales praful că, oamenii degeaba au mai aşteptat. Ia-l pe popă de unde nu-i!

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.