Doliu la Comunitatea Evreilor Satu Mare

Tragedie azi dimineaţă în centrul municipiului Satu Mare. Un bărbat a căzut „secerat” chiar în faţa Sălii de lectură a Bibliotecii Judeţene. Ambulanţierii care au sosit la faţa locului nu au mai putut să-l smulgă din ghearele morţii. Deşi s-au chinuit mai bine de 30 de minute să-l resusciteze, în cele din urmă a trebuit să declare decesul.

Victima este nimeni altul decât Sebok Alfred, secretarul Comunităţii Evreilor din Satu Mare. Deşi era deja pensionar, de câţiva ani ajuta bunul mers al comunităţii evreieşti, mergând zi de zi la birou. Potrivit celor aflaţi la faţa locului, Sebok se îndrepta spre sediul comunităţii, când a căzut „doar aşa din senin”, spun martorii. Oamenii povestesc că obişnuia să cumpere în fiecare dimineasţă ziarele de la chioşţcul de lângă Biblioteca Judeţeană, după care se îndrepta spre biroul aflat pe strada Decebal. Aşa s-a întâmplat şi azi dimineaţă. Însă nu a făcut decât câţiva paşi şi i s-a făcut rău. Cei aflaţi la faţa locului au sunat imediat după Ambulanţă, însă a fost prea târziu.

Trupul neînsufleţit al lui Sebok Alfred a zăcut apoi, mai bine de o oră până ce a venit o maşină de la pompe funebre pentru al transporta la morga Spitalului Judeţean. Deşi tragedia a avut loc în jurul orei 08.50, trupul acestuia a fost urcat în maşină doar la ora 10.15.

„Anul trecut a fost operat la Cluj. Avea luxaţie de şold, fapt pentru care a trebuit să-i pună un implant. Nu s-a plâns niciodată că ar fi fost bolnav”, spune unul dintre prietenii victimei. Potrivit ambulanţierilor Sebok a fost victima unui infarc miocardic.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.