Până la urmă vom avea şi noi Biblionet

Chiar dacă la început părea un proiect mort din faşă, se pare că, până la urmă şi sătmărenii vor beneficia de serviciile informatice oferite de „Biblionet”. „Eram pe undeva între ultimele cinci judeţe, cu şanse minuscule în ceea ce priveşte implementarea acestui proiect şi la noi. Dacă cei din Maramureş nu au avut prea multe probleme, pe noi ne-a împiedicat în primul rând inexistenţa unui spaţiu adecvat funcţionării unui asemenea centru informatic”, explică directorul Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare, Mircea Ardelean.

Pentru a creea o portiţă, BJ a semnat un parteneriat cu Muzeul Judeţean Satu Mare, „care a pus la dispoziţia noastră un spaţiu de 130 metrii pătraţi, pentru a reuşii şi noi să aducem serviciile oferite de Biblionet la Satu Mare”, spune directorul Ardelean. Implementarea proiectului, în ceea ce priveşte judeţul nostru, necesită 200.000 euro, bani veniţi din partea Fundaţiei soţilor Gates din SUA. În acest demers sunt implicate nu doar BJ ci şi bibliotecile din: Tăşnad, Negreşti, Carei, Ardud respectiv 20 de biblioteci comunale. În cadrul acestui proiect, instituţiile incluse vor beneficia atât de calculatoare cât şi de aparatură de birotică.

Pentru comune sunt prevăzute câte patru calculatoare, câte o imprimantă şi câte un scaner. Bibliotecile orăşeneşti vor beneficia de câte şase calculatoare la care se mai adaugă şi celelalte aparate de birou, iar BJ, va primi zece calculatoare. Ce este Biblionet-ul? Este un program ce se va derula pe parcursul a cinci ani şi le va permite sătmărenilor (şi nu numai) accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Acest proiect implementat şi la noi în ţară se axează în principal pe patru componente: se va uşura accesul populaţiei la informaţie, bibliotecarii implicaţi în proiect vor beneficia de cursuri de pregătire şi perfecţionare continuă, promovarea valorilor bibliotecilor pentru comunităţi şi nu în ultimul rând creşterea interesului administraţiilor locale faţă de actul cultural. Sătmărenii vor putea trece pagul acestui centru cultural începând din luna aprilie a acestui an.

B.B.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.