Nimic nou sub soare!

Dacă ar putea Someşul să vorbească … ar urla de necaz. Malurile bătrânului Samus sunt înecate în grămezile de PET-uri, hârtii, plastice de tot soiul, adică mizerie în toată regula. Trecând pe dig, doar orbul nu vede câtă urâţenie oglindeşte dinspre firul apei. Parcă nu am avea coşuri de gunoi! Parcă ar trebuii să dezvoltăm o lucrare mecanică (în sensul pur fizic al termenului) pentru a arunca pungile şi hârtiile la coş, decât să le dăm drumul să se rostogolească pe panta digului. „Că mai jos de oglinda apei nu ajunge!”, gândeşte nesăbuitul.

De-ar putea Someşul să vorbească ar urla, ar ţipa şi ar plânge de durere. Şi-ar întinde crestele valurilor pentru a căta spre alte zări, să-şi caute alte câmpii pe care să le brăzdeze. Parcă nu am fi auzit de poluare. Parcă nu am ştii că doar nouă ne facem rău. Nu ne pasă. De spaţiul de sub poduri să nici nu mai aducem vorba. Mustesc de mizerie, emanând un miros greu de clasificat într-o categorie ori alta. Uneori devin locul de baştină al nomazilor, care îşi petrec o parte din an ridicându-şi taberele sub acoperişurile de beton. Vara însă, împânzesc şi malurile. Dar vina nu e doar al lor. Nu doar ei contribuie la tonele de mizerie. Dar se pare că munţii de mizerie nu ne scot ochii, nu ne mută nasul … e totul OK!

B.B.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.