Mizeriile de lângă noi!

Mizerie cât vezi cu ochii, şi un loc în care microbii ce hoinăresc în voie, trăiesc alături de copiii ce nu vor decât să se joace şi să se simtă bine. Rupt dintr-o lume de coşmar, locul cu pricina nu e undeva la marginea târgului, ori la capătul vreunui sat uitat de lume. E la o aruncătură de băţ de un Supermarket bine dotat cu bunătăţi, dar mai ales, la câţiva paşi de nişte blocuri de pe B-dul Octavian Goga din Satu Mare. La o aruncătură de băţ de apartamentele în care trăiesc familii cu copii! Mizerie, un loc poluat dar se pare trecut cu vederea de cei responsabili de protecţia mediului. Pet-uri din plastici, hârtii aruncate aiurea, cârpe îmbibate cu Dumnezeu mai ştie ce lichide urât mirositoare. Şi toate astea lângă leagănele pentru copii. Toate astea, sub privirile nebăgătoare în seamă a celor responsabili, a oamenilor, a societăţii!

„Ce să fac? Nu o să mă apuc eu să strâng mizeriile după alţii. Avem copii care vara vin să se joace pe aceste leagăne. Vede-ţi şi dumneavoastră condiţiile. Încă bine că e iarnă şi nu miros atât de tare! Vara să veniţi să vedeţi!”, îşi varsă amarul o mămică din blocul alăturat. Tomberonul ce tronează la câţiva metrii mai încolo, e aproape gol. Parcă, să le facă în ciudă locatarilor din zonă, unii s-au obişnuit să-şi arunce mizeriile la umbra digului peste care trece calea ferată. Cine va auzii strigătul deznădăjduit al acestor oameni? Cine va sta la căpătâiul copiilor îmbolnăviţi de mizeria de pe locul lor de joacă? Şi câte, şi mai câte alte zeci şi sute de întrebări se nasc văzând asemenea locuri, rupte din „lumea nepăsătorilor”. Cu ce sunt vinovaţi acei copii care nu vor decât să-şi trăiască din plin copilăria, jucându-se în tihnă? Cu nimic! Poate vreo catastrofă, vreo epidemie ce musteşte pe undeva sub covorul de mizerie ne va trezii la realitate. Cu siguranţă, acel moment va fi unul târziu de tot.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Mizeriile de lângă noi!"

  1. ioana   12 ianuarie 2011 at 2:53 pm

    asta e mentalitatea noastra, bun ok, au aruncat niste idioti gunoiul dar de ce nu pot sa-l strang eu, locatarul blocului langa care sa aruncat? mai bine trec zilnic pe langa el si ma plang de ce nesimtiti sunt unii oameni? daca l-as strange poate asa omul care a aruncat s-ar simti mai responsabil si nu ar mai arunca data viitoare

    Răspunde
  2. Marius   12 ianuarie 2011 at 9:16 pm

    Ioana draga, iti spun eu de ce nu ar trebui sa stranga mizeria locatarul. Pentru ca avem in Satu Mare un Florisal platit cu bani grei de noi toti, de aia. Sa isi faca treaba ei!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.