Bugetarii cu atribuţii de control vor da buzna peste firme

Potrivit unui proiect aflat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, bugetarii care au atribuţii de control ar putea primi totuşi mult-hulitele stimulente pe care le pierduseră după ce au intrat în vigoare prevederile legislative referitoare la tăierea drastică a tuturor cheltuielilor celor plătiţi de stat.

Sporurile – adică stimulentele – ar putea ajunge până la 30% din salariu. Stimulente vor primi cei care descoperă şi recuperează sume datorate la bugetul de stat, dar prejudiciul semnalat trebuie să fie însă mai mare de 100.000 de lei.Aceştia vor primi 1% din valoarea prejudiciului descoperit, iar banii îi vor primi numai după recuperarea totală sau parţială a sumelor.

Beneficiarii stimulentelor, aflaţi în prezent în funcţie, nu vor afectaţi de schimbările politice, se mai arată în proiectul de lege de pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. De asemenea,este încurajată şi concurenţa între instituţiile de control. Astfel, în cazul în care mai multe astfel de structuri descoperă acelaşi prejudiciu, stimulentele vor fi acordate aceleia care a comunicat prima acest lucru.
Deocamdată iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică, iar dacă va fi adoptată de Guvern, va merge în Parlament pentru aprobare.

Potrivit proiectului de lege, ar urma să fie beneficiari ai stimulentelor angajaţii următoarelor instituţii: Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională a Vămilor, Corpul de control din ministere şi primării.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Bugetarii cu atribuţii de control vor da buzna peste firme"

  1. Kommentatorr   10 ianuarie 2011 at 2:07 am

    O sa fie iar la abuzuri si spagi peste tot, ca de parca nu erau destule din astea pana acuma

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.