Epitafuri în cimitirele din Medieşu Aurit

Una dintre atracţiile maramureşene, pe lângă alte tezaure turistice de-ale locului, este şi „Cimitirul Vesel” din Săpânţa. Un cimitir în care crucile au de transmis posterităţii ceva mai deosebit decât înscrisurile dăltuite pe alte cruci … din alte cimitire. Ideea „Cimitirului Vesel” s-a născut din dalta şi ciocanul unui meşter iscusit de prin părţile locului, Stan Ioan Pătraş. Locul e considerat unic ca valoare şi ca viziune asupra morţii, devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru turişti.

Dar, uneori, lucrurile o iau razna pe alt făgaş şi ne îndreaptă paşii spre adevăruri nebănuite, ce au zăcut decenii la rând neobservate sau, de cele mai multe ori nebăgate în seamă. Aşa s-a întâmplat şi cu câteva pietre funerare din cimitirele din comuna Medieşu Aurit (şi nu numai), adevărate monumente artistice, ce datează din vremurile de dinaintea celui de-al doilea război mondial, după care, din motive necunoscute, continuitatea acestei arte a fost curmată. E adevărat, epitafurile rimate nu apar pe fiecare din cele 23 de pietre funerare din cimitirele din Medieşu Aurit şi Iojib, dar textele existente pe şase dintre ele arată că şi în alte zone ale ţării, imaginaţia poporului şi-a pus amprenta chiar şi pe arta funerară, creând adevărate opere ce dăinuie peste decenii.

Cine a mânuit dalta pentru a crea aceste pietre atât de frumos lucrate? Şi, mai ales, în mintea cui s-au născut acele versuri, uneori de-o şchioapă, alteori frumos ticluite şi esenţializate, ca adevărate mesaje de dincolo de mormânt? Cert este că epitafurile dăltuite în marmura neagră din cimitirele: reformat, romano-catolic dar şi ortodox din centrul comunei, îşi au rădăcinile cu cel puţin două decenii înaintea celor din „Cimitirul Vesel” din Săpânţa!

Dacă meşterul din localitatea maramureşeană şi-a început activitatea în cel de-al treilea deceniu al secolului XX, primele epitafuri de pe cele şase morminte din cimitirele din Medieş dateză din primii ani ai veacului trecut. Departe de a lua în derâdere moartea, meşterul, sau meşterii (?) din Medieşu Aurit au căutat mai mult să închidă suferinţa celor rămaşi între versurile unor rânduri frumos gândite.

Spre deosebire de epitafurile meşterului maramureşean, pentru cele trecute în eternitate pe pietrele funerare din Medieş, rădăcinile nu trebuie căutate în măiestria populară. Aceste texte, mai mult culte decât cu o obârşie în popor, exprimă durerea din inimile şi sufletele celor rămaşi în viaţă la pierderea celor dragi.

„E sirhalom köti
Az éggel össze szivemet
E vállás volt az ára
Hogy szivem s szived én jó apám
Az égben egyesülnek”

„Acest mormânt îmi leagă
Inima de ceruri
Despărţirea a fost drept plată
Ca inimile noastre, dragă tată,
În ceruri să se împreuneze”

Epitaful de mai sus a fost comandat, se pare, de către Zoltán Pap, la moartea tatălui său, în anul 1901. La câţiva metri mai încolo stă, ca mărturie peste decenii, un alt mormânt cu o piatră ce aduce un ultim omagiu lui Eszter Nagy, trecută la cele veşnice încă în anii ’80 al secolului al XIX-lea:

„Egy szerető hü feleségnek
Egy páratlan nemes szivü testvérnek, rokonnak
Hiripi Böszörményi Nagy Eszter
Aszonynak porrészei
Nyugosznak itt”

„Unei soţii iubitoare
Unei neasemuite inimi de soră,
Hiripi Böszörményi Nagy Eszter
Rămăşiţele-ţi pământeşti îţi odihnesc aici”.

Acesta este cel mai vechi text cioplit pe o piatră funerară din cimitirele din Medieşu Aurit. Să fie oare începutul unei arte ce s-a dezvoltat până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial? Foarte probabil, însă studiul acestor pietre funerare, al necrologurilor şi al fenomenului în general este prea puţin studiat (chiar deloc) de către specialişti.

De unde mi-a venit ideea de a lua în studiu textele cioplite în marmura acestor morminte? Din neţărmurita curiozitate pentru tot ce iese din tiparniţa obişnuită a cotidianului. Însă pietrele din Medieşu Aurit, nu sunt singurele. Astfel, în cimitirul romano-catolic din Iojib un alt epitaf vorbeşte despre durerea din sufletul unui fiu la moartea părinţilor săi.

Parcă pentru a răsturna teoriile mai sus anticipate, în cimitirul din Iojib, pe unul dintre morminte stă cioplit un epitaf mult mai recent, datând de acum 31 de ani, din 1980. Piatra funerară de obârşie mai nouă, a fost ridicată în amintirea lui Aurel Feher, ce a trăit între anii 1950 – 1983, de către părinţii şi sora acestuia:

„Precum acest stejar lovit,
A ta viaţă s-a sfârşit
Şi ai lăsat pe acest pământ
Doi părinţi şi o soră îndurerată
La al tău mormânt
Plecarea ta dintre noi
E cea mai grea durere,
Că mii de lacrimi ne tot curg
Şi tot mai mult ne cere”.

Unde va duce un studiu mai amănunţit al acestor epitafuri? Versurile de pe pietrele funerare din „Cimitirul Vesel” din Săpânţa să nu fie singurele reprezentante ale „liricii funerare”? Cine le-a cioplit? Şi de ce? La început de drum însă, nu se pot face prea multe presupuneri, sau …

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Epitafuri în cimitirele din Medieşu Aurit"

  1. Pingback: Tweets that mention Epitafuri în cimitirele din Medieşu Aurit | Satmareanul - ziar online de Satu Mare -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.