Se cere radiografierea … razelor!

Cei care se-ncumetă să se caute de boli pe la Serviciul de Radiologie a Spitalului Judeţean, sau la raze, cum ne-am obişnuit să-i spunem, au nu odată, parte de neplăceri. Omul, după ce e invitat să stea niţică pe unul din scaunele de pe hol, este uitat, uneori … cu desăvârşire de angajaţii de pe secţie. Nu o spunem noi, o spun bolnavii care au avut, unii în repetate rânduri parte de „calvarul razelor”. La început, „novicele” care încă nu e deprins cum merg treaburile pe la raze, se aşează cuminte, ascultător, că doar aşa-i stă bine unui om cu cei şapte ani de acasă. Apoi, timpul trece, iar omul îşi dă seama, încet-încet că nu prea e băgat în seamă. Unii zac pe tărgi, răbdători, tratându-şi durerea şi stresul de oameni bolnavi cu câte o înghiţitură în sec. Alţii se vaietă în scaunele cu rotile. De nu cunoşti pe cineva eşti sortit să-ţi legi următoarele ore de meditaţia din faţa uşilor. Unii pufăie, vorbesc în şoaptă pregătindu-şi discursul pentru nepăsătorii înveşmântaţi în halatele lor albe, imaculate. Apoi vorbesc tot mai tare. Şoapta devine audibil, îşi creşte frecvenţa de la un minut la altul. Stau şi aşteaptă! Halatele albe merg din dreapta-n stânga, grăbiţi, încărcaţi cu fişe, radiografii şi Dumnezeu mai ştie cu ce. Treaba merge greu! Greu de tot! Nimeni nu are o explicaţie pentru această stare de fapt. Poate şefii … dacă au urechi de auzit vocile amărâţilor ce nu cer decât să fie trataţi şi ei … cu respect.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.