La noi … pe uliţă

Încet-încet vom renunţa, (oare?) de a ne întreba asupra rostului unui lucru ori a alteia. De ce să ne mai tocăm neuronii, că numai de colici mintale nu ne arde. Şi totuşi … Trăim într-o lume plină de paradoxuri, lucruri ciudate care ne umple clipele, minutele, orele, zilele … viaţa. Pe strada Botizului, vis-a-vis de de drumul ce duce la fostul ştrand, este un trotuar, ori poate pistă pentru biciclete, că nu mă pot lăuda că i-aş fi dibuit menirea. Oricum, nu asta contează! Să-i spunem drumeag. Doar aşa … să nu supărăm pe nimeni.

Deci, drumeagul în cauză, ba e cârpit, ba e lăsat de izbelişte. Dintr-o dată pietonul se trezeşte bine-merci pe un drumeag ca-n occident, cu un strat de bitum bine nivelat. Nu are de mers nici zece metri, că neatenţia îl poate costa o luxaţie. Şi asta pentru că, brusc, de altfel aşa cum a început, drumeagul e plin de hârtoape pe alţi 10 – 15 metri. Şi tot aşa, povestea se repetă pe alte câteva sute de metri. Care e logica? Nu-mi dau seama. De ce meşterii de la drumuri au lăsat necârpite acele porţiuni. Poate pentru a ne dezmeticii din amorţeală, dacă am căzut cumva, plimbându-ne în prăpastia gândurilor. Poate s-a terminat cu rezerva mondială de bitum? Întrebările nu fac decât să ne suprasolicităm neuronii, şi aşa extenuaţi de atâta democraţie prost înţeleasă.

Un Comentariu la "La noi … pe uliţă"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.