“Salată” de nume exotice pentru copiii sătmărenilor

Huamigel, Codin, Altaf, Allah, Mariciui sunt doar câteva din numele pe care sătmărenii noştri s-au gândit să le dea odraslelor lor. Mai sunt şi altele, care mai de care mai ciudate, de îţi este frică să nu îţi rupi limba pronunţându-le. De unde această modă a numelor ce sună uneori a străinezia alteori cu o provenienţă greu de dibuit. E ciudat cum le poate veni unora în minte să-i dea unui copil, spre exemplu, numele de Allah! Până una-alta, toate astea se întâmplă în Sătmarul nostru milenar. Şi nu într-un trecut îndepărtat ci chiar în anul ce tocmai a trecut.

De multe ori, chiar şi angajaţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Satu Mare, stau nedumeriţi în faţa părinţilor cu prea multă imaginaţie în alegerea numelor. Dacă moda unor nume de provenienţă latino-americană se explică întrucâtva, având în vedere tonele de filme importate din America de Sud, pentru altele, nu ne putem lăuda că am găsi vreo explicaţie. Cu tot exotismul de care dau dovadă, nume de băieţi precum: Huan-Migel, Patricio, Romeu, Alehandro, Saif, Allah, Amos, Iosua ori cele de fete: Amina, Kyra, Izaura, Rahela, Lorelai, Mariciui, au fost destul de gustate de părinţii sătmăreni anul trecut. Unul dintre numele extrem de gustate de cetăţenii de etnie romă anul trecut a fost, spre exemplu, cel de Sandokan. Cât au în comun romii noştri cu malaiezienii? Mai mult ca sigur că nimic, însă romii sunt pricepuţi în a-şi boteza copiii cu nume cât mai extravagante.

Directorul executiv al SPCLEP Satu Mare este de părere că o bună parte din părinţi sunt influenţaţi de numele persoanelor din ţările în care sunt plecaţi la muncă. Alţii însă, potrivit interlocutorului, preiau numele direct din filmele latino-americane, atât de îndrăgite în ultimii ani. Ce nume ne vor mai încânta auzul în anul în care tocmai am păşit? Greu de spus! Să se fi oare epuizat paleta de câteva mii de nume româneşti la care, din cauza creuzetului multicultural în care trăim, suntem nevoiţi să mai adăugăm şi cele maghiare, şvăbeşti ori ucraineene? Aruncând o simplă privire asupra unei asemenea liste, ochii ni se înceţoşează în şirul celor aproximativ 2900 de nume, dintre care ar trebuii să fie uşor (prea uşor) să alegem unul sau două. Însă …

Un Comentariu la "“Salată” de nume exotice pentru copiii sătmărenilor"

    Leave a Reply to loly

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.