Obiceiuri uitate, Vânzarea de neveste

Este uimitor cât de mult sa schimbat perspectiva omului în ultimii cincizeci de ani. Înainte de evoluţia medicinii moderne şi de îngrijirea psihiatrică, oameni au fost expuşi la proceduri brutale şi credinţe morbide.

În timpurile medievale, femeile au fost complet subordonate soţilor lor. După căsătorie, soţul şi soţia deveneau o entitate juridică, statut juridic cunoscut sub numele de acoperitoare. În acestă perioadă istorică, femeile căsătorite nu puteau deţine proprietăţi, ele îsele fiind proprietatea soţilor lor. Nu se ştie exact când acest obicei de a vinde o soţie prin licitaţie publică a început pentru prima oară, dar înregistrări indică faptul că a fost cândva spre sfârşitul secolului 17. În cele mai multe rapoarte, vânzarea era anunţată înante, probabil prin publicarea într-un ziar local.

Vânzarea era sub formă de licitaţie, organizată într-o piaţă locală, în care soţia era condusă de un ştreang (de obicei, o frânghie) legat în jurul gâtului, braţului sau taliei. Femeia era licitată şi vândută celui care oferea mai mult, alăturându-se noului soţ după ce vânzarea era încheiată. Vânzările de neveste era un eveniment des întâlnit în timpul secolelor 18 şi 19, şi a fost o cale pentru ca un bărbat să încheie o căsătorie nesatisfăcătoare.

În majoritatea cazurilor, un divorţ public nu a fost o opţiune pentru oamenii de rând. În 1690, o lege adoptată spunea că un cuplu trebuie să depună o cerere la Parlament pentru un certificat de divorţ. Acesta era un proces costisitor şi consumator de timp. Obiceiul de a vinde neveste nu a avut nicio bază în legislaţia engleză şi, adesea, a dus la urmărirea penală, în special începând cu mijlocul secolului al 19-lea. Cu toate acestea, atitudinea autorităţilor a fost pasivă. Ar trebui remarcat faptul că unele neveste ale secolul 19 au obiectat vânzarea lor.

În unele cazuri, soţia îşi aranja vânzarea, dând ea banii pentru cumpărarea ei. Vânzările de neveste au persistat până la începutul secolului 20. În 1913, o femeie a susţinut într-o instanţă de poliţie că ea a fost vândut la unul dintre colegii soţului ei pentru £ 1. Acesta este ultima relatare(caz raport) despre vânzarea de neveste în Anglia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.