Cum şi-a prins Biserica urechile în ”sfînta” zi de Duminică

O decizie anunțată azi, cam discret pentru semnificația ei, bagă, deja, mulți români în ceață. Biserica Ortodoxă Română a hotărît să revina la vechea formulă, în care duminica este prima zi a săptămînii. Ce consecințe ar avea această decizie, însă, în condițiile în care e un fapt unanim acceptat că duminica e ultima zi a săptămînii, inclusiv conform tuturor calendarelor laice? Și de ce a decis Patriarhia română să facă această modificare abia acum?

Răspunsul cel mai simplu la ultima întrebare e că subiectul duminicii e extrem de sensibil, după cum vom arăta mai jos, iar biserica își poate prinde lesne urechile în el. Dacă duminica e prima zi a săptămînii, religios vorbind, înseamnă că nu mai e un păcat să muncești în ziua respectivă?

Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, părintele Costel Stoica, explică, pentru Inpolitics, că nici vorbă de așa ceva: ”Duminica rămîne, pe mai departe, zi de odihnă, și e un păcat să muncești în această zi, pentru că e ziua Învierii Domnului Isus, și de aceea e o zi sacră. Decizia de a stabili duminica drept prima zi a săptămînii e, de fapt, o revenire la practicile vechi, rînduite de sute de ani, și care în România au fost la un moment dat, abandonate. În acest moment, nu pot să vă spun exact cînd și de ce s-a decis, undeva, prin anii 50, ca duminica să devină ultima zi a săptămînii din punct de vedere bisericesc, acum facem și noi cercetări, s-ar putea să fie o poveste interesantă în spatele acestei decizii. Totuși, pot să vă spun că am studiat personal calendare de dinainte de război, din perioada interbelică și chiar din 1957 în care duminica era nu ultima, ci prima zi a săptămînii”.

Costel Stoica spune că decizia a fost luată la un consiliu al Sf.Sinod din luna iulie, în acest an, în special din cauză că, după 1990, multe eparhii din țară au trecut cu de la sine putere la vechea orînduire, și apărusere niște diferențe supărătoare. El recunoaște că decizia Sf.Sinod ar trebui explicată ceva mai pe înțelesul credincioșilor români: ”E o chestiune de comunicare, care va trebui rezolvată”.

Este, într-adevăr, o problemă de comunicare, dintr-un motiv foarte simplu: decizia privind stabilirea duminicii drept primă zi a săptămînii, dar menținerea ei ca zi de odihnă și rugăciune, duce la paradoxul începerii săptămînii cu o zi de repaos. (Să te odihnești fără a fi obosit e exact definiția lenei). Or, aici e un teren extrem de mlăștinos, iar bisericile creștine au dificultăți în a explica logica faptelor. Pentru că Vechiul Testament spune limpede că Domnul a făcut lumea în șase zile, iar a șaptea s-a odihnit.

În realitate, problema stă cu totul altfel. Biblia nu pomenește nicăieri că duminica ar fi zi de odihnă și rugăciune, și nici că ar trebui celebrată ca zi a învierii lui Isus. Aceasta din urmă este strict o intepretare, o decizie mai degrabă politică, luată la Sinodul din Niceea, în 325.
În schimb, Vechiul și Noul Testament vorbesc în clar, în repetate locuri, despre sîmbătă (Sabat) ca fiind a șaptea zi a săptămînii și zi de odihnă și de rugăciune. ”La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul”. [Matei 28 ]; ”După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele” [Marcu 16-1, 2 ]; ”Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalenei, din care scosese şapte draci”. [Marcu 16-9 ]

Este clar, deci, că duminica e prima zi a săptămînii atît în accepțiunea evreilor, cît și în cea a creștinilor, dar filmul se rupe cînd e vorba de odihnă și rugăciune: în cazul iudeilor, acestea au loc sîmbătă, în ultima zi a săptămînii, pe cînd creștinii o fac, în urma deciziei de la Niceea, în prima zi a noii săptămîni.
Explicația politică a nepotrivirii e aceea că duminica a fost decretată zi sacră în vremea imperiului roman, tocmai pentru a deosebi creștinii, noua religie de succes, de iudeii care erau profund detestați de către romani, mai ales după primul și al doilea război iudeo-roman. Pentru capii imperiului, era extrem de complicat să explice supușilor că trebuie să renunțe la ziua lor sacră a săptămînii, duminica, în care era celebrat cel mai important zeu, al soarelui, Sol Invictus, pentru a îmbrățișa ziua liberă a dușmanilor iudei, adică sîmbăta.
În acea perioadă, Sabatul evreiesc era considerat de romani o imensă rușine, o zi cu ritualuri păgîne, pentru că era ”brandul” principal evreiesc, iar a fi iudeu era o ocară din perspectiva Romei. Creștinii erau și ei asimilați tot evreilor, din cauză că respectau, în mod firesc, Sabatul, adică ziua de sîmbătă.

S-a ales, în consecință, o soluție de compromis: duminica e păstrată ca primă zi a săptămînii, pentru că Biblia, cum spuneam, e foarte explicită în acest caz, dar în același timp ea a fost decretată, printr-o interpretare a la Curtea Constituțională, ca fiind zi de odihnă și de rugăciune, pentru a calma romanii, aflați în plin proces de convertire la noua religie.

Argumentarea este, uneori, de-a dreptul amuzantă: prin secolul al doilea, încă înaintea Sinodului din Niceea, Iustin Martirul explica de ce e mai specială de duminică: pentru că atunci a zis Domnul ”Să fie lumină!”.

Un procedeu asemănător a fost utilizat la stabilirea zilei de 25 de decembrie ca Nașterea Domnului, (cînd imperiul roman avea în calendar sărbătorile lui Saturn) deși azi se știe cu precizie că Isus nu s-a născut iarna.

Despărțirea creștinilor de Sabat nu s-a făcut lesne, cu toate măsurile – din ce în ce mai radicale – luate de noii Papi și episcopi, existînd indicii că mulți dintre ei încă țineau ziua de sîmbătă la mare preț chiar și în secolul șapte, fără a mai vorbi de cazuri în care cele două zile, Sabatul și duminica era prețuite în mod egal, iar adunările creștinești aveau loc în ambele zile.

Sursa: inpolitics.ro

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Cum şi-a prins Biserica urechile în ”sfînta” zi de Duminică"

  1. MC   13 ianuarie 2011 at 1:04 am

    http://video.google.com/videoplay?docid=659235514… –urmariti acest film..sa mai faca lumina!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.