Mahmur, nevoie mare!

Nu încape indoială ca cerberul din poarta Direcţiei pentru Protecţia Copilului nu şi-ar face treaba. Omul se propteşte în calea oricui ar vrea să facă pasul dincolo de uşa de fier a instituţiei. Obişnuit cu şiretlicurile copiilor instituţionalizaţi, omul se pune în calea fiecăruia ca unul care ar fi jurat la biserică să nu lase niciun suflet până în antecamera directorului. Nu-i vorbă, omul nu-şi face decât treaba, că doar meseria de portar-cerber nu s-a inventat pentru cei mai moi la suflet. Însă omul are şi o slăbiciune, ca orice geniu în meseria lui. Nu-i trebuie decât câteva minuţele pentru a-şi sălta fizicul, de altfel bine făcut, mai încolo cu vreo 20 de metri pentru a-şi potoli setea cu o votcă ori rom, lungit cei drept cu o răcoritoare, că doar, aşa se poartă în timpul serviciului.

Dacă ştiu şefii de apucătura cerberului? Dumnezeu ştie !!!. Poate doar limba mai încâlcită şi aroma uşor înţepătoare cei iese adesea printre incisivii măcinaţi (de vreme, şi nu numai) îi mai trădează din când în când uşoara mahmureală.

Cei neavizaţi însă trec cu vederea acest chiţibuş. Iar cerberul nostru e lăsat să se trateze de temperaturile în picaj liber, aşa cum îi şopteşte inima … că, turmentat nu-i, doar mahmur!

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.