Nu trebuie să trecem pragul muzeelor pentru a admira operele de artă născute de minţile năstruşnice a unor concitadini de-ai noştri. Pierduţi în anonimatul cotidian, ei şi-au lăsat totuşi, amprenta artistică pe pereţii unor clădiri sau blocuri mai lăturalnice ori în plin centrul urbei. Nu e o invenţie românească. Şi cu toate astea graffiti-ul a pătruns încet-încet în cotidianul fiecăruia dintre noi. Unii nu văd decât pereţi mâzgăliţi şi expresii obscene înscrise, ce-i drept, cu multă îndemânare, pe pereţii unor clădiri, în bună parte părăsite de şuvoiul democratic postdecembrist.

“Gringo”, “Donkfather”, “Pink Floyd”, sunt doar câteva dintre exemplele prin care, tinerii mai îndrăzneţi dar şi cu un anumit gust artistic s-au gândit să le transmită celor din jur: opţiunile, gândurile, deznădejdile, şi Cel de Sus mai ştie câte alte motive nu au concurat până ce ideea s-a conturat în expresiile, uneori scrise îndemânatic de pe pânzele arhitecturale a oraşului de pe Someş. Unii îi condamnă, alţii însă, mai moderni şi mai contemporani decât contemporanii, văd în aceste inscripţii chiar libertatea de exprimare a tinerilor de azi.

Graffiti-urile au pătruns şi în buricul târgului, încercând să transmită zglobiciunea unor minţi chiar de pe pereţii pasajului de lângă Palatul Administrativ din Satu Mare. Desigur, nu lipsesc nici scrierile ce dau mărturie despre una-două mari iubiri, adolescentine, care păreau odată să nu se mai termine.