O altfel de Gală a Laureaţilor. Una adevărată.

A doua ediție a Galei Laureaților negreșteni s-a desfășurat azi în Sala mare a Primăriei Negrești-Oaș și a avut ca scop premierea elevilor merituoși, cu rezultate deosebite obținute la diferite concursuri și olimpiade școlare. Spaţiul din primărie s-a dovedit a fi neîncăpător pentru invitații speciali – care urmau să fie evidenţaţi şi premiaţi – și publicul curios să vadă favoriţii Galei Laureaților.

Organizatorii Galei au fost Liceul Teoretic Negrești-Oaș, Primăria și Consiliul Local, care au alocat pentru desfăşurarea acestui eveniment suma de 15.000 lei. Spectacolul a debutat cu un moment devenit deja tradițional în istoria galei negreștene: recitarea poeziei “Dacă” a celebrului Rudyard Kipling.

După ce liceeni de la Grupul Școlar Ioniță G. Andron şi-au cântat primii colindele, primarul Nicolae Bura a luat cuvântul şi a felicitat cadrele didactice și elevii pentru rezultatele frumoase obținute, le-a urat sărbători fericite tuturor , chiar și celor plecați , care nu-și vor putea petrece Crăciunul acasă. După ce partea introductivă oficială s-a încheiat, elevele Diana Anușcă și Emanuela Man – prezentatoarele evenimentului – au dat startul premierii vedetelor serii, adică a elevilor valoroși de la toate unitățile de învățământ din Negrești Oaș.

Andrei Bud, cooptat în lotul național și elev al Liceului Internațional de Informatică din București, a fost premiat pentru rezultatele obținute în anul școlar precedent: medalia de aur la Olimpiada Națională de Matematică și mențiune la Olimpiada Națională de Fizică.
Premiul pentru mențiunea specială obținută la Faza Națională a Olimpiadei de Chimie a fost înmânat elevei de la Liceul Teoretic Negrești Oaș, Diana Anușcă. Anita Sebeși și Berinde Marinela, eleve ale Grupului Școlar Ioniță G. Andron, au primit câte un premiu pentru mențiunile obținute la Faza Națională a Olimpiadei Interdisciplinare, profil servicii. Adrian Georgescu este felicitat pentru mențiunea primită la aceeași etapă, doar că el a participat la secţiunea de profil tehnic. Bianca Zetea a participat la Olimpiada Națională de Religie și a adus o mențiune Liceului Teoretic Negrești Oaș.
Desigur, cei pomeniţimai sus sunt doar câțiva dintre elevii negreşteni cu rezultate la nivel național. Cadrele didactice din Negrești Oaș se pot lăuda cu mulți elevi studioși, participanți la numeroase concursuri școlare. Un moment așteptat cu mare nerăbdare mai ales de împătimiții sportului a fost cel al decernării premiilor pentru sportivii anului. La această categorie a fost premiată echipa de fotbal a Liceului Teoretic, campioană județeană și vicecampionă zonală la Bistrița . Mai prejos n-au fost nici fetele handbaliste ale liceului, care au obținut locul I la faza județeană și s-au clasat pe locul IV la faza zonala de la Zalău. În cadrul Galei Laureaților a fost premiată și echipa de handbal fete a Școlii Generale nr.1, participantă la Campionatul Național de Junioare, unde au obținut locul IV.

Fiind în Țara Oașului, cum altfel s-ar fi putut încheia Gala Laureaților din acest an, dacă nu cu un spectaculos concert de colinde oșenești neaoşe ?!

Maria Moiş

4 Comentarii la "O altfel de Gală a Laureaţilor. Una adevărată."

    Leave a Reply to un elev de la LTNO

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.