Alimente expirate la restaurantele din judeţ

Distracţie la maxim urmată de toxiinfecţie alimentară. Acesta ar fi fost deznodământul pentru cei care ar fi petrecut Crăciunul sau Revelionul la restaurantele, hotelurile şi pensiunile din judeţ, unde Inspectorii Protecţiei Consumatorilor au descoperit alimente expirate de până la 30 de zile. Pe lângă confiscarea produselor alterate, comisarii au aplicat amenzi usturătoare.

La cele 20 de unităţi de cazare turistică şi restaurante din judeţ inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare au descoperit brânzeturi, carne, mezeluri şi ciocolată cu termenul de valabilitate expirat de la două la 30 de zile. De asemenea alimentele nu erau depozitate corespunzător. Au fost găsite produse expirate chiar şi la hoteluri şi pensiuni deschise doar de câteva luni de zile. Toţi cei 20 de operatori economici au primit amenzi în valoare de peste 100.000 de lei, iar produsele expirate au fost confiscate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.