Romii şi două baiuri eterne: brutalitatea unor poliţişti şi accesul la ajutoare

Ieri s-a desfăşurat la Prefectură ultima întâlnire din acest an a unora dintre membrii Grupului de Lucru Mixt (GLM) pentru Romi, şedinţa fiind condusă de Gheorghe Covaci – consilierul pentru problemele romilor de la Instituţia Prefectului -, Horvath Ignacz, preşedintele filialei sătmărene a Partidei Romilor Pro Europa şi Arpad Ioanaş, expert local (aşa-i titulatura, n-am inventat-o noi) din municipiul Satu Mare.

Discuţiile au început prin invocarea de către Gheorghe Covaci a necesităţii încheierii cât mai urgente a unui protocol de colaborare între reprezentanţii romilor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare pentru a se stabili atât posibilitatea efectuării de activităţi comune pentru prevenirea infracţionalităţii provenite din sânul comunităţilor de romi din judeţ, cât şi existenţa unei garanţii în plus că eventualele intervenţii ale poliţiştilor pentru aplanarea unor eventuale incidente nu se vor lăsa cu ceea ce o expresie americană numeşte “brutalitatea Poliţiei” împotriva romilor.

Gheorghe Covaci nu s-a sfiit să afirme: “cunoaştem că sunt la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi la Inspectoratul de Jandarmi lucrători care îşi mai ies din atribuţiuni şi depăşesc normele legale atunci când e vorba de romi”. Ghinionul său a fost că reprezentantul IPJ Satu Mare prezent la şedinţă era doar un înlocuitor al agentului şef principal Simona Silaghi – titulară în Grupul de Lucru pentru Romi -, astfel că acesta a pasat elegant acuzaţiile implicite formulate de Covaci şi a zis doar că “vom studia protocolul de care vorbiţi şi comanda IPJ va decide ce e de făcut”. Apoi Gheorghe Covaci şi Horvath Ignacz au prezentat câteva dintre activităţile pe care, zic ei, ar dori să le vadă puse în practică împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei sătmărene: organizarea de acţiuni de popularizare a drepturilor omului, sprijinirea romilor care depun plângeri împotriva poliţiştilor care se comportă abuziv, programe de educare juridică a romilor, dezbateri în comunele judeţului pe teme de prevenire a infracţionalităţii şi chiar atragerea romilor în astfel de activităţi preventive…
Următorul punct al discuţiilor a fost legat de reclamaţii făcute de romi din Micula, Iojib, Berveni şi Apa în legătură cu restricţionarea – discriminatorie, bineînţeles – accesului lor la ajutoarele alimentare provenite din Uniunea Europeană. Gheorghe Covaci a arătat, cu această ocazie, că are o doză de superficialitate în felul în care îşi face munca pentru care e plătit la Prefectură. “Foarte mulţi romi reclamă că autorităţile locale nu le acordă aceste ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene. Noi am încercat să luăm legătura cu reprezentantul pe judeţ al Direcţiei Generale de Inspecţie Socială, dar n-am reuşit să-l contactăm după luni întregi pe acel domn Câmpeanu Nu ştim unde să-l găsim”, a spus el la un moment dat. Însă i s-a demonstrat urgent şi pertinent că “domnul Câmpeanu nu mai activează în domeniu, în locul lui este acum Sălăjan Cristian care îşi are biroul în sediul ITM”. Mulţumit că a fost luminat pe spinoasa temă a identificării unui om şi a locului în care poate fi găsit, Gheorghe Covaci a mai vorbit un pic pe aceeaşi temă a accesului dificil al romilor din judeţ la ajutoarele alimentare ale UE, apoi a admis că “multe dintre aceste reclamaţii n-au fost, totuşi, întemeiate, fiind mai degrabă vorba de necunoaşterea criteriilor legale de acordare a acestor ajutoare.”

Astfel că, spre finalul şedinţei, concluzia a fost că e nevoie de o mai serioasă implicare a experţilor pe probleme de romi din primăriile judeţului pentru a verifica temeiurile legale de acordare a alimentelor gratuite provenite de la mama-Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.