DNA-ul îl ia la puricat pe Ioan Oltean, “tătucus protectorus” al pedeliştilor sătmăreni

DNA a uimit ieri opinia publică prin reactivarea unui dosar din 2007, despre care nu se mai ştia nimic şi despre care nu s-au dat relaţii presei în ultimii trei ani: a dispus trimiterea în judecată a fostului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu în celebrul dosar „Poşta Română” legat de înstrăinarea unui imobil de pe Calea Victoriei nr. 133 – 135 Bucureşti, trecut brusc din proprietatea publică a statului în cea privată. Procurorii DNA susţin că inculpaţii (Chiuariu şi altii) ar fi produs un prejudiciu statului de 8,6 milioane euro, reprezentând contravaloarea terenului.

Dar mai există o veste legată de dosarele DNA păstrate încă în secret faţă de opinia publică. Printre acestea se numără şi unul care l-ar viza în mod direct pe vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, nimeni altul decât tocmai cel însărcinat cu coordonarea filialei judeţene Satu Mare a partidului de guvernământ şi mare-mare amic al influentei familii Ţânţaş (pomenită discret când vine vorba de afacerile “băieţilor deştepţi din energie”).

Potrivit celor scrise de colegii şi prietenii noştri Adina Anghel Stancu şi Răzvan Savaliuc pe site-ul “Lumea justiţiei”, chiar este de mirare că DNA are curajul să se atingă de o piesă din actuala “artilerie grea a PDL… dar cine ştie ?! Se pare că există o astfel de tendinţă de “puricare” inclusiv a afacerilor dubioase făcute de persoane care se ascund sub umbrela protectoare a PDL, chiar dacă acest partid încă defilează la vedere cu cei anchetaţi.

Este adevărat că, deocamdată, conducerea democrat-liberală nu a discutat excluderea fostului ministru, Monica Iacob Ridzi, acuzată de abuz în serviciu, pe care, de altfel, o şi protejează, prin imunitatea parlamentară, de ancheta DNA. Nici despre situaţiile realeşilor lideri de la Craiova – Antonie Solomon, închis o vreme pentru corupţie -, de la Arad (finul Băsescului, primarul Gheorghe Falcă) şi nici a liderului de Maramureş, Mircea Man, preşedinte al Consiliului Judeţean, căruia, săptămânile trecute, DNA i-a deschis un dosar pentru luare de mită.

Pe lângă aceştia, a mai intrat pe lista DNA – datorită anchetelor jurnalistice publicate de colegii noştri de la PortalSM şi “Gazeta de Nord-Vest” despre “mânăria” făcută cu hotelul “Sport” din municipiul Satu Mare – şi pseudo-liderul organizaţiei judeţene de tineret a PDL, Forin Gal. Această ultimă informaţie ne-a fost confirmată în această seară de surse din cadrul Servicului teritorial al DNA Oradea.

3 Comentarii la "DNA-ul îl ia la puricat pe Ioan Oltean, “tătucus protectorus” al pedeliştilor sătmăreni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.