România s-a calificat în semifinale

După succesul obţinut în faţa Croaţiei, 31-22, elevele lui Radu Voina au făcut un meci excepţional, plin de suspans pînă la finalul celor şaizeci de minute. Cu Talida Tolnai aflată într-o zi excepţională, cu Cristina Neagu care a înscris din toate poziţiile, cu o apărare care s-a luptat pentru fiecare minge, româncele au reuşit să obţină o victorie capitală pentru calificarea în următoarea fază a competiţiei.
Spania a învins Rusia cu scorul de 30-22, provocînd una dintre marile surprize ale competiţii. Fără şanse la calificare, ibericele au luptat admirabil, cîştigînd la pas. România profită de succesul Spaniei şi are ca şi asigurat locul doi.
“Nu ştiu ce să spun, nu pot spune mare lucru, au fost multe lovituri pentru România, mă refer la Ramona, Carmen, Cristina şi Paula. Îţi vine să te bucuri dar şi să plângi. Fetele trebuie respectate şi dacă mă bucur pentru ceva în acest moment este pentru că şi-au câptigat respectul. Spania ne-a făcut probleme în ultimii doi ani, dar în sfârşit în seara aceasta ne-a ajutat învingând Rusia şi calificându-ne în semifinale. După mult timp sunt fericit că putem aduce o bucurie românilor”, a declarat Voina, extrem de emoţionat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.