Noutăţi de la APIA Satu Mare

Termen limită pentru fermierii din judeţ privind solicitarea acordului în vederea beneficierii de deconturi la motorină pe anul 2011. Astfel până la sfârşitul anului fermierii trebuie să solicite acordul prealabil, altfel riscă să nu primească bani pentru motorină pe anul următor.

Pentru a beneficia de ajutorul la motorină pe anul următor fermierii trebuie să solicite la APIA acordul prealabil pe perioada octombrie 2010- oct 2011 pentru un anumit cuantum de motorină. Prin acest acord fermierii îşi vor deconta motorina pe baza facturilor la combustibil.

Potrivit directorului Agenţiei pentru Plăti şi Intervenţie in Agricultură, Viorel Pintea dacă acordul prealabil nu este înregistrat în perioada legală, adică până la 31 decembrie 2010, fermierul nu va putea beneficia de ajutorul la motorină pe anul următor.

O altă noutate în domeniul agriculturii se referă la plata pe cap de bovină. De anul viitor fermierii vor primi 410 lei pe cap de bovină, dar una dintre condiţiile primordiale pe care fermierul trebuie să le îndeplinească este ca acesta să nu aibă datorii la bugetul local. Deşi agricultorii au declarat pe proprie răspundere la APIA că nu au astfel de datorii, în aproximativ 10 cazuri, s-a constatat fals în declaraţii, ceea ce înseamnă că aceşti fermieri nu vor primi banii pe bovine, dar riscă şi cercetare penală.

În ceea ce priveşte sprijinul la bunăstarea speciilor de porci şi păsări, fermierii trebuie să îşi depună până pe data de 17 decembrie cererile anuale la APIA Satu Mare. Este vorba de 6 măsuri la pasăre şi 7 măsuri la porc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.