Confiscări de carne infestată şi ouă dubioase


Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Satu Mare, inspectorii acetei instituţii au realizat în perioada 25.11.2010 – 03.12.2010 un număr de 67 de acţiuni de control la unităţi şi gospodăriile populaţiei.

Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii au aplicat  un număr de 5 amenzi contravenţionale în valoare de  6.200 lei.

Prin urmare au fost confiscate 290 Kg carne porc, în valoare de 3480 lei provenită de la doi porci diagnosticaţi cu trichineloză, crescuţi in exploataţii neprofesionale şi 18.390 bucăţi ouă în valoare de 7.356 lei,  expuse nemarcate la comercializare.

Au fost verificate: depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, cantine şcolare, grădiniţe, unităţi de vânzare cu amănuntul, târguri şi pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi ambalare produse de origine non animală, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte, ferme păsări, farmacii veterinare, gospodării ale populaţiei, Circumscripţii  Sanitare  Veterinare  de  Asistenţă  şi  Circumscripţii  Sanitare  Veterinare pentru  Controlul  Alimentelor.

Deficienţele sancţionate au fost:

–    nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spatiilor de prelucrare a produselor alimentare.

–    nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor  alimentare .

–    comercializarea ouălor nemarcate.

–    eliberarea de documente sanitare veterinare de către medicii de liberă practică în alte condiţii decât cele prevăzute de normele în vigoare.

Aceste acţiuni întreprinse de către inspectorii D.S.V.S.A. Satu Mare vor continua pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi a animalelor, de a preveni difuzarea bolilor transmisibile şi reducerea riscului de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare.

Un Comentariu la "Confiscări de carne infestată şi ouă dubioase"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.