Primarul a pornit iluminatul ornamental

Inedit la Satu Mare: primarul municipiului a pornit în această seară iluminatul ornamental prin sistem telecomandă, în faţa bradului amplasat în Parcul Libertăţii. Spre surprinderea edilului şef în jurul bradului s-au strâns câteva zeci de persoane, iar cei mai fericiţi au fost copiii. Iluminatul a fost pornit prin sistem telecomandă în jurul orei 18.20 de minute, practic primarul a apăsat un buton, iar luminile s-au aprins instantaneu, chiar înainte de concertul extraordianar al Filarmonicii ,,Dinu Lipatti”, dedicat Zilei Naţionale a României. Primarul a declarat că este primul an când iluminatul este pornit prin acest sistem, cu menţiunea că în acest an de criză luminiţele de Crăciun au fost doar în zona centrală, economisindu-se aproximativ jumătate din costurile iluminatului public de sărbători, faţă de anul trecut. Ornamentele au fost asigurate în acest an de o firma din Baia Mare. Administratorul firmei băimărene, Ureche Ilie a declarat că şi în alte oraşe primarii au redus considerabil ornamentele din oraş, pentru a economisi bani într-un an de criză. În această iarnă în P-ţa Libertăţii sunt montate 21 de transversale luminoase, perdele alb cald cu elemente de alb rece.

Bradul ce are 15 m înălţime, amplasat în Parcul Libertăţii, în faţa Hotelului Dacia este împodobit cu 5000 de becuri, fiecare bec având 12 leduri de culori diferite, în spatele fiecărui bec fiind montată câte o steluţă care vor putea fi vizibile ca luminozitate albăstrui şi pe timpul zilei.

În apropierea bradului sunt împodobite două tuia cu plase luminoase iar pe rondoul de flori din faţa bradului sunt amplasaţi 4 reni de 1,5 m înălţime.

Pe strada Horea sunt montate zece grandioase candelabre luminoase de dimensiuni 3/2m şi suplimentar , din partea firmei care execută lucrarea şi opt comete luminoase.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Primarul a pornit iluminatul ornamental"

  1. florinel   1 decembrie 2010 at 1:43 am

    dupa ce au fost pornite, pe la ora 10, pe horea, una din cele 10 "grandioase" candelabre, nu mergea. Felicitari Gyuszy

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.