Interviu cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, comisar şef Stelian Călugăru(I)

Domnule comisar şef Stelian Călugăru, atunci când  aţi fost mic, v-aţi gândit vreodată că veţi ajunge să vă ocupaţi de anticorupţie ?

–   …Când am fost mic, mi-am imaginat că o să fiu mare, în primul rând.! Şi nu, nici nu cred că atunci când eşti copil ai vreo percepţie cu privire la faptele lor de corupţie şi impactul lor în societate. Mai ales că, pe vremea aceea, corupţia era altfel privită decât acum.


În ce sens, „altfel” ?

–   Alta era percepţia pentru că de fapte de corupţie nu auzeai pe toate drumurile pe vremea lui Ceauşescu, când eram eu mic…


Aveţi ceva carieră în spate. De cât timp vă ocupaţi direct sau indirect de ceea ce înseamnă anticorupţie ?

–  Când am terminat şcoala de ofiţeri, am activat în calitate de ofiţer direcţional şi coordonator de zonă la Serviciul de Protecţie şi Pază până în august 1999, timp în care am desfăşurat acţiuni specifice Serviciului de Protecţie şi Pază: protecţia demnitarilor, informaţii din domeniul terorismului-antiterorismului şi alte lucruri similare. De la 1 august 1999 până în decembrie 2005 am fost şef al Biroului Protecţie Internă la vestitul „doi şi-un sfert” din Satu Mare, unde am avut contact direct cu acte şi fapte de corupţie, cu lupta propriu-zisă împotriva corupţiei.


Puteţi fi mai concret un pic ?

– Mi-amintesc chiar un caz bine documentat la vremea respectivă, cel cu Pop, şeful de atunci al Poliţiei Rutiere Satu Mare, caz în care erau implicate mai multe persoane…


Cazul în care s-a făcut trafic cu permise de conducere, nu ?

– Exact. Cred că a fost primul caz serios de corupţie instrumentat la Satu Mare. Au urmat apoi şi altele… De exemplu, a urmat povestea aceea cu mita de la Serviciul Paşapoarte, altele asemănătoare cu poliţişti de frontieră… După aceea, în decembrie 2005 am fost mutat în interes de serviciu la Direcţia Naţională Anticorupţie – la Biroul Teritorial Satu Mare – iar de anul trecut, din luna iunie, sunt şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. Pe scurt, ca să trag o concluzie, din 1999 şi până în prezent am avut contact direct cu lupta împotriva actelor şi faptelor de corupţie şi am încercat să-mi fac corect datoria, oriunde am fost, întotdeauna.


Prin prisma acestei experienţe personale, cam cum aţi defini dumneavoastră – mai legal, mai subiectiv sau … cumulat – acest fenomen căruia i se spune „corupţie” ? Şi de ce credeţi că se tot vorbeşte că e corupţia cât Everestul, dar cazurile concrete de corupţi sunt… mai mărunte ?

–   Nu vreau să dau o definiţie a corupţiei aşa cum este prevăzută în metodologiile noastre pentru că e atâta de „prea ca la carte” şi prea strictă încât pare golită de conţinut pentru oamenii obişnuiţi. „Prea ca la ţară”, vorba reclamei de la televizor… Eu cred că ceea ce numim „corupţie” poate fi privită din două puncte de vedere. Mai întâi, din punctul de vedere al celui care este nevoit să apeleze la fapte de corupţie, adică să dea mită, pentru a i se rezolva anumite probleme care ţin de resortul unui funcţionar public şi care ştie că, fără a da o sumă de bani sau fără a da ceva foloase necuvenite acelui funcţionar, el nu poate să-şi rezolve problema sau este amânat până la calendele greceşti. Apoi, dintr-un al doilea punct de vedere, corupţia trebuie privită şi prin prisma unui funcţionar public care, încălcându-şi atribuţiunile profesionale, pretinde şi primeşte sume de bani sau alte necuvenite foloase pentru a-şi îndeplini atribuţiunile profesionale. Ambele puncte de vedere sunt culpabile, indiscutabil. Dar, pentru mine prezintă interes în cel mai înalt grad acel funcţionar public care, fiind plătit de stat pentru a fi în slujba cetăţeanului, nu-i ajunge acea sumă de bani cu care el este plătit şi vrea să-şi rotunjească veniturile.


Acum e criză, leafa la stat e al naibii de mică acum…

– O fi criză, nu zic nu. Dar şi pentru mine e criză, de exemplu, şi pentru alţii este criză ! De fiecare dată când ne facem activităţile preventive noi le spunem: „cui nu-i convine, nu-i ajung banii şi riscă să cadă în ispită, să meargă în altă parte ! Mai sunt locuri de muncă unde poate se câştigă mai bine. Atât poate statul român să ofere acum pentru un funcţionar public, asta e… Dacă poate funcţionarul să o ducă aşa, cu cât i se dă – bine. Dacă nu, e mai bine să lase loc la altul, poate acela vrea să-i facă treaba cu atâta cât dă statul deocamdată !”


Cât adevăr este în afirmaţiile unora conform cărora există la noi o mentalitate aparte, un soi de înclinaţie spre ceea ce mai nou se numesc „acte de corupţie ” ?

– Subscriu pe deplin la aceste afirmaţii ! Pentru că, în opinia majorităţii oamenilor din România, corupţia nu este ceva ce ar trebui chiar atâta de drastic incriminat. Încă nu se percepe direct corupţia ca fiind o infracţiune. Spre surprinderea mea, am auzit mulţi oameni – chiar oameni care nu ar trebui să se pronunţe în acest sens ! – că ce mare scofală e dacă un funcţionar public a primit o sumă de bani, că doar nu a băgat mâna în buzunarul nimănui !?… Este clar că trebuie schimbată percepţia generală a cetăţenilor în ceea ce priveşte corupţia pentru că actualul mod de a vedea lucrurile, de parcă fapta de corupţie nu ar fi o infracţiune, nu este firesc. Oamenii sunt, în general, obişnuiţi de mici că trebuie să dea la doctor, trebuie să dea la poliţist, trebuie să dea la doamna învăţătoare, la domnul director, la oricine are putere – adică să dea mită ! Din celălalt punct de vedere, un funcţionar public merge pe ideea că însăşi cutuma este de aşa natură încât el trebuie să primească mită şi dacă nu o primeşte i se pare ceva neobişnuit şi anormal… De aceea spun că este vorba de o mentalitate şi o percepţie greşite, care ar trebui îndreptate.


Îndreptate cum ? Că doar avem legi destule pe tema asta…

–   Nu mă feresc să spun că pe noi nici măcar legislaţia nu ne ajută din acest punct de vedere !


Adică ?

–   După cum se ştie, faptele de corupţie sunt incriminate de Codul Penal, dar când ajungi la instanţă şi se pronunţă condamnări vezi că funcţionarul corupt ia un an cu suspendare, ia doi ani cu suspendare, ia un articol 18 indice 1 (amendă administrativă – n.red.), ia orice înafară de o condamnare cu adevărat severă – din astea nu prea se aud în România … indiferent de suma luată drept mită…


Acesta să fie motivul pentru care tot avem „corupţia fără corupţi” ?

– E limpede, cred, că acest fenomen de care spuneţi există din cauza percepţiei profund greşite asupra corupţiei – de care am vorbit un pic mai înainte – şi  din cauza lacunelor legislative care nu incriminează mai decis şi mai aspru orice act de corupţie.


Dar oare nu s-ar putea spune, de exemplu, că poate munca celor care sunt în structurile anticorupţie este uneori defectuoasă sau superficială şi atunci corupţia persistă mai departe cu lipsa de corupţi cu tot ?

–   Dar cum să fie „superficială” munca mea şi a colegilor mei în condiţiile în care noi trebuie să lucrăm adesea luni de zile până reuşesc să documentez o activitate infracţională mai aparte, iar documentarea noastră se materializează în decizii şi rechizitorii foarte bine întocmite de către procurori şi, după ce învinuiţii ajung în instanţă, procesele trenează ani şi ani de zile pentru ca în final să se dea o soluţie de genul „doi ani închisoare cu suspendare” ?!!… Lucrurile se întâmplă cam aşa: eu şi colegii mei ne-am făcut datoria cum trebuie, chiar şi instanţa de judecată şi-a însuşit ca pe o realitate dovedită faptul că o persoană „X” este coruptă din moment ce a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru acte de corupţie, nu o sentinţă de achitare… Dar că aceeaşi instanţă, care a admis existenţa faptei de corupţie la persoana „X”, nu pronunţă o condamnare de 5 sau 7 sau 10 ani închisoare, ci una de doi ani cu suspendare, nu mai este vina noastră !

(va urma)

Interviu realizat de Dorin  Prunilă

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Interviu cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, comisar şef Stelian Călugăru(I)"

  1. dan   30 noiembrie 2010 at 12:40 pm

    stau si ma gandesc ce motivatie mai au cei de la DGA sa prinda un infractor daca stiu ca instanta ii va pune pe liber? Oare la noi chiar nimic nu se poate face normal?

    Răspunde
  2. lori   30 noiembrie 2010 at 2:40 pm

    aici e vorba de profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, care stiu sa isi faca treaba corect si discret. Nu cred ca au nevoie de motivatii speciale

    Răspunde
  3. cornel   1 decembrie 2010 at 6:23 pm

    Slaba calitate a muncii lor poate da ocazia instantei sa-i puna in libertate pe infractori.Parerea mea

    Răspunde
  4. dan   2 decembrie 2010 at 2:01 pm

    pai de ce e slaba? tocmai cum ziceam, pt ca nu sunt motivati suficient. O fi ei super-agenti dar tot oameni sunt

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.