Visele – câteva lucruri mai puţin ştiute

Auzim multă lume spunând despre vise că ar fi doar nişte fantasme ale nopţii, un fel de reziduuri nocturne ale creierului. Nu, visele nu sunt fantasme şi nu sunt nici reziduuri, sunt produsele finite ale propriului nostru subconştient. Visul este un proces imaginativ care reflectă concepţiile, grijile şi preocupările emoţionale ale celui care visează. Visăm numai conform cu personalitatea noastra, cultura căreia aparţinem şi cu viaţa noastră zilnică; visul vorbeşte despre noi, iar subconştientul nostru ne arată în mod subtil şi de foarte multe ori greu de înţeles ce ne stresează, ce ne poate face fericiţi ; ne ofera posibile soluţii, ne distrează sau ne îngrijorează. Visul face parte din noi.

Stiaţi că…

… De-a lungul unei vieţi, o persoană işi petrece 6 ani visând?
… Fătul visează aproape tot timpul?
… Cei născuţi prematur, vor visa mai mult la maturitate?
… Durata medie a unui vis profund la om este de 2-3 secunde?
… Aproximativ 12% dintre oameni visează doar în alb/negru?
… Cei mai mulţi oameni visează cca. 1-2 ore/noapte şi au în medie cam 4-7 vise pe noapte?

  • Se spune că dacă aveţi vise cu trăiri emoţionale foarte puternice, foarte luminoase şi bine colorate, este posibil să nu fie vise, ci experienţe de extracorporalitate, numite şi proiecţii astrale ?
  • În somn, suntem ca şi paralizaţi, din cauza impulsurilor nervoase trimise de către creier spre măduva spinării ?
  • În primele 5 minute după ce ne trezim uităm jumatate din ce am visat ? După 10 minute, vom uita 90% din visul nostru.
  • Stimulii externi – sunetele din realitate auzite prin somn – sunt încorporaţi în visele noastre. De exemplu, soneria de la uşă, o auzim în vis ca fiind telefonul sau ceasul sau chiar ca fiind soneria de la uşă.
  • Dacă în timpul somnului există o necesitate fiziologică a organismului : sete, foame sau altă nevoie, atunci vom simţi aceeaşi nevoie şi în vis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.