Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Împuşcarea unui animal în plus înseamnă puşcărie

Nicolae Ghiran Împuşcarea unui animal în plus înseamnă puşcărie

În aceste zile a început la AJVPS, împreună cu un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru regim cinegetic, o activitate de documentare în vederea refacerii structurii fondurilor de vânătoare. Şi pentru că sezonul de vânătoare la anumite specii de animale este în plină desfăşurare (aspect despre care am mai scris, cu date exacte şi alte amănunte), credem că ar fi potrivit să-i informăm pe toţi pasionaţii de vânătoare din judeţul Satu Mare – şi nu sunt puţini ! – despre numărul fix de exemplare care pot fi vânate din fiecare specie în parte (aşa-numita “cotă de recoltă aprobată pentru sezonul de vânătoare 2010-2011″). Nu de alta, dar şi această activitate are anumite reglementări stricte, neexistând permisiune legală să se tragă cu puşcociul când şi în orice are cineva chef.

Nicolae Ghiran, director al AJVPS Satu Mare a pus la dispoziţie pentru Sătmăreanul cifrele care indică numărul de exemplare ce poate fi vânat, în funcţie de specia de animal sau păsăret pretabilă la aşa ceva: cerbi comuni – 8 (din care unul singur pentru trofeu, 3 “la selecţie” şi 4 ciute), căpriori – 155 (din care 34 pentru trofeu, 60 “la selecţie” şi 61 femele “la selecţie”), mistreţi – 202, iepuri – 2145, fazani – 3205, potârnichi – 250, porumbei sălbatici – 90, guguştiuci – 90, prepeliţe – 905,ciocârlii de câmp – 1750, sturzii viilor – 950, sitari de pădure – 120, vulpi – 900, dihori – 66, nevăstuici – 165, bizami – 165, raţe sălbatice – 2285, gâşte sălbatice – 50.

Contrar prejudecăţilor celor care vorbesc fără să aibă vreun habar, aceste cifre nu sunt scoase “din burtă”. potrivit celor declarate de directorul Nicolae Ghiran, AJVPS face, prin reprezentanţii săi, observaţii şi evaluări în tot timpul anului pentru un “recensământ” exact al cerbilor, căpriorilor şi mistreţilor şi în fiecare primăvară la iepuri, fazani şi potârnichi. Toate datele sunt centralizate împreună cu reprezentantul autorităţii publice centrale care răspunde de acest domeniu, se analizează toate informaţiile şi se prezintă Ministerului mediului propunerile de cotă de recoltă pe specii de animale şi fonduri de vânătoare.

Depăşirea cotelor prezentate mai sus se consideră infracţiune, cu toate consecinţele de rigoare.

 

STIRI SIMILARE
Gheorghe Ghiran 80x60 Împuşcarea unui animal în plus înseamnă puşcărie
În urma recontractării pentru perioada 2011-2020, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Satu Mare, gestionează doar 22 din cele 33 de fonduri de vânătoare pe care avea în ...
Citeste tot articolul
ajps 300x178 Împuşcarea unui animal în plus înseamnă puşcărie
Vânătoarea este, în general, pasiunea unor oameni care mai au ceva bani la teşcherea chiar şi pe criza asta. Dar adevărul este că, odată "prins" de această pasiune, greu de ...
Citeste tot articolul
AJVPS Satu Mare mai gestionează doar 22 de
Puşca şi cureaua lată pentru gâsculiţe şi…

Posted by on Sep 22 2010. Filed under Slider, Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm