Se încinge atmosfera protestelor sindicale, dar în locaţii diferite

După cum era de aşteptat după toate mega-obrăzniciile guvernamentale care lovesc temeinic chiar la baza supravieţuirii majorităţii românilor, este foarte aproape deschiderea sezonului la mitinguri, demonstraţii şi greve sau alte forme de protest. În Satu Mare doar reprezentanţii locali ai Confederaţiei Cartel Alfa au anunţat că vor organiza un “miting al sărăciei” de două ore în ziua de luni, 20 septembrie, cu începere de la ora 15,30. În schimb, sindicaliştii afiliaţi la CNSLR-Frăţia nu tare par să se înghesuie la proteste.
Potrivit celor declarate azi de liderul judeţean al CNSLR-Frăţia, Dan Burulea (foto), “la şedinţa din 10 septembrie a Consiliului Naţional al confederaţiei s-a decis organizarea unui amplu miting de protest la Bucureşti în data de 22 septembrie. Pe plan local nu organizăm nimic pentru că nici un lider de la sindicatele din Satu Mare afiliate la noi nu au dat semne că vor aşa ceva şi nu putem noi să facem nimic dacă oamenii care sunt membrii sindicatelor nu îşi fac cunoscută intenţia de a protesta. Şi la mitingul de la Bucureşti ştiu, cel puţin până la această oră, că vor participa doar aproximativ 20 de sindicalişti de la Sindicatul liber “Sanitas”, deşi în tot judeţul avem aproximativ 5000 de sindicalişti din care în jur de 2900 sunt bugetari”.
STIRI SIMILARE
Liderii de sindicat din Satu Mare se vor întâlni vineri, 4 martie, cu parlamentarii sătmăreni, în Sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ). Întâlnirea va avea loc de la ...
Citeste tot articolul
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi la ora 11 la sediul filialei judeţene a CNSLR-Frăţia, liderul sindical Dan Burulea a prezentat o scrisoare deschisă adresată Consiliului Superior al ...
Citeste tot articolul
Liderul sătmărean al CNSLR-Frăţia, Dan Burulea, a ţinut azi la ora 11 o conferinţă de presă pentru a face apel public la răzvrătire împotriva actualului regim politic condus de Traian ...
Citeste tot articolul
Sediile celor două partide aflate la guvernare, PDL şi UDMR au fost pichetate astăzi de peste 100 de sindicalişti. Deşi se anunţase că vor participa 4 confederaţii Sindicale, la pichetare ...
Citeste tot articolul
Şeful judeţean al CNSLR-Frăţia, Dan Burulea, a făcut în data de 26 august un apel - prin intermediul presei - către liderii de sindicate aparţinătoare acestei confederaţii să facă bine ...
Citeste tot articolul
Tocmai când lumea începuse să se întrebe ceva de genul "ce puii mei fac sindicatele astea dacă tot nu fac nimic ?!", liderul judeţean al CNSLR-Frăţia, Dan Burulea (secondat de ...
Citeste tot articolul
Ieri, în sala mică de şedinţă a Prefecturii Satu Mare s-a desfăşurat - mai mult din obligaţie, parcă - o întâlnire între liderii organizaţiilor judeţene de sindicat (pe de o ...
Citeste tot articolul
Astăzi, 16 iulie a.c., la Carei se pune la cale un mic rezbel. Complotiştii sunt muncitorii din cadrul Sindicatului "Continental" şi liderul judeţean al CNSLR-FRĂŢIA, Dan Burulea. Inamicul: Inspectoratul Teritorial ...
Citeste tot articolul
Sindicaliştii se vor întâlni vineri cu parlamentarii sătmăreni
Dan Burulea atacă la CSM slugărniciile şi incompetenţa
Sindicalistul Dan Burulea cheamă lumea la răscoală în
Dan Burulea şi-a dat foc la carnetul de
Protestele sindicatelor fierb la foc prea mititel
CNSLR-Frăţia pregăteşte lupta de clasă
“Toţi sefii de instituţii din Satu Mare sunt
Sindicatele se zbârlesc împotriva ITM-ului

Posted by
Satmareanul
on Sep 15 2010. Filed under
Slider,
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry
Potrivit revistei Forbes vom iesi din criza in 2018. Pana atunci puteti organiza cate demonstratii vreti. Sacu e gol. Hai sa-l umplem muncind. Clasa politica e corupta nu aveti de la cine cere drepturi. televiziunile se bate in critici si laude la adresa unui partid sau altul. Spectacol ieftin de prost gust. In curand vom iesi toti in strada. Miroase a revolutie. Revolutia bunului simt.