Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Stăm prost la colectare selectivă

bekesi 300x174 Stăm prost la colectare selectivăMunicipiul Satu Mare stă prost la capitolul colectare selectivă, comparativ cu mediul rural, este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Corpului de Control al Ministerului Mediului şi Pădurilor în urma inspecţiei organizate în perioada 6-10 septembrie 2010 la Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare.
Dacă primăriile diferitelor comune din judeţ şi-au achiziţionat autoutilitare, containere şi au înfiinţat puncte de colectare a deşeurilor, prin fonduri europene, la Satu Mare colectarea selectivă se face destul de greoi. Inspectorii din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor au recomandat factorilor de răspundere ca să aibă ca măsură prioritară, implemetarea colectării selective cât mai urgent.

Conform legii 132/2010, instituţiile publice sunt obligate să colecteze selectiv, asigurându-se recipiente separate pentru deşeurile din plastic, hârtie şi sticlă.

Directorul Executiv al APM Elisabeta Bekessy a declarat într-o conferinţă de presă că reprezentanţii instituţiilor publice sătmărene au contactat conducerea APM pentru a vedea în ce constă colectarea selectivă. Angajaţii APM pun la dispoziţia instituţiilor publice o listă cu 44 de firme care la nivel de judeţ preiau deşeurile reciclabile.

În ceea ce priveşte Campania „ Marea Debarasare”, care era programată pentru ultimul weekend din trimestrul III, Elisabeta Bekessy a declarat că se amână în perioada 2-3 octombrie 2010, datorită amplei acţiuni de curăţenie „Let’s do it România” din data de 25 septembrie 2010. În acest sens toţi angajaţii APM împreună cu familiile şi copiii vor participa în 25 septembrie la ecologizarea zonei pe traseul Satu Mare Lazuri.

 

STIRI SIMILARE
selectiva 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
În municipiul Satu Mare colectarea selectivă duală a deşeurilor menajere devine obligatorie începând de luni, 7 mai. Colectarea selectivă va fi realizată pentru fracţiunile uscată şi umedă, iar sătmărenii domiciliaţi ...
Citeste tot articolul
Pubele 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
În cursul zilei de marţi, 17 aprilie, primarul Iuliu Ilyes s-a întâlnit cu conducerea SC Florisal SA în scopul stabilirii datelor referitoare la implementarea sistemului de colectare selectivă duală a ...
Citeste tot articolul
lets do it romania1 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
Astăzi, 22 martie, a avut loc conferinţa de lansare a proiectului "Let't Do It, World!/ Let't Do It, România!" 2012. Evenimentul a avut loc la sediul Asociaţiei pentru Copii şi ...
Citeste tot articolul
letsdoit 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
Patru primari din judeţ şi mai multe instituţii s-au alăturat deja echipei “Let`s Do It, Romania!” din Satu Mare pentru a participa la campania de curăţenie care se va desfăşura ...
Citeste tot articolul
lets do it romania1 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
A mai rămas o lună până la data "marii curăţenii". Pe data de 24 septembrie, sute de echipe formate din voluntari vor porni pentru a aduna deşeurile aruncate aiurea, pe ...
Citeste tot articolul
florisal1 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
Micro 16 este primul dintre cartierele municipiului Satu Mare unde vor fi amenajate punctele gospodărești pentru colectarea selectivă duală a deșeurilor menajere. Stabilirea viitoarelor amplasamente ale acestor puncte gospodărești a ...
Citeste tot articolul
containere satu mare 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
Nu ne mai putem plânge că nu avem unde să aruncăm hârtiile, flacoanele de suc sau sticlele goale. În centrul urbei, chiar în staţia de taxiuri de lângă Catedrala romano-catolică, ...
Citeste tot articolul
Ambrosia artemisiifolia 02 150x150 Stăm prost la colectare selectivă
Un comunicat primit astăzi de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare atrage atenţia sătmărenilor asupra pericolului reprezentat de o specie de buruiană numită popular "iarba pârloagelor ". Vă redăm ...
Citeste tot articolul
elisabeta bekessi 150x150 Stăm prost la colectare selectivă
Persoanele care intenţionează să îşi înlocuiască sau să îşi completeze sistemul clasic de încălzire cu unul pe bază de energie regenerabilă pot să se înscrie în programul „Casa Verde”  gestionat ...
Citeste tot articolul
Coica1 80x60 Stăm prost la colectare selectivă
Dorel Coica, candidatul USL la Primăria Satu Mare a continuat şi astăzi, 18 mai, întâlnirile cu alegătorii, Piaţa din Micro 17 şi străzile colaterale fiind tribuna de la care cetăţenii ...
Citeste tot articolul
Colectarea selectivă duală, obligatorie din 7 mai!
Colectarea selectivă duală a deşeurilor menajere începe în
Let’s Do It, România, 2012
Autoritatile locale se alătură proiectului ,,Let’s do it
Let’s Do It Satu Mare
Se pregătește colectarea selectivă a deșeurilor
Containere multicolore în centrul Sătmarului
Kill the Ambrosia
Start pentru Casa Verde
Dorel Coica s-a întâlnit cu cetățenii în Piața

Posted by on Sep 10 2010. Filed under Slider, Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

1 Comment for “Stăm prost la colectare selectivă”

  1. Stefan

    Ma bucur sa vad ca tot mai mult colectarea selectiva e ceva de care se preocupa autoritatile, mai cu voia, mai cu nevoia. Si nu doar pentru ca este ceva util si bun pentru mediu, ci si pentru ca este un semn de civilizare, aceea dupa care tanjim cand ne uitam in curtile vecinilor europeni.

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm