A dat balotiera peste el
Ieri, în jurul orei 15,30, poliţiştii din comuna Bătarci au fost sesizaţi prin serviciul apeluri de urgenţă 112 despre faptul că un minor de 8 ani a fost accidentat de un utilaj în timpul efectuării unor lucrări agricole. Din verificările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că minorul şi tatăl său de 32 de ani, s-au deplasat pe un teren agricol cu un tractor care tracta un utilaj de balotat. La un moment dat, fiind nesupravegheat, băiatul a fost acroşat şi accidentat de cardanul balotierei. A fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Satu Mare, iar apoi transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare. Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
