Până la urmă se pare că vinovat era celălalt şofer
Deşi iniţial poliţia a anunţat că vinovată pentru producerea accidentului de la Ciuperceni, produs ieri după amiază a fost o şoferiţă de 32 de ani, reprezentanţii IPJ Satu Mare au revenit astăzi cu alte informaţii referitoare la accident. Potrivit cercetărilor efectuate ulterior accidentul a fost produs din vina şoferului maramureşan, care a pătruns pe contrasens datorită vitezei excesive. În urma impactului frontal dintre cele două autoturisme, o femeie de 62 de ani şi-a pierdut viaţa.
Accidentul a avut loc ieri în jurul orei 15.00 pe DN 19 A pe raza localităţii Ciuperceni. Reprezentanţii Poliţiei sătmărene au anunţat, marţi după amiază că vinovată de producerea accidentului a fost Maria Filip de 32 de ani la volanului unei Skoda Fabia, care a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un Ford Focus condus de un bărbat de 37 de ani. Informaţie ce s-a dovedit a fi eronată. Poliţiştii au revenit miercuri cu alte informaţii, din care reiese că vinovat pentru producerea accidentului este de fapt bărbatul de 36 de ani, care a condus cu viteză, iar într-o curbă în Ciuperceni a intrat pe contrasens şi a lovit o Skoda Fabia condusă regulamentar de femeia de 32 de ani. O pasageră de 62 de ani din maşina condusă de bărbatul maramureşan şi-a pierdut viaţa.
„Deşi iniţial v-am informat cu privire la o altă stare de fapt, din cercetări a reieşit că un bărbat de 37 de ani din municipiul Baia Mare, conducând un autoturism proprietate personală, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către o femeie de 32 de ani din Satu Mare” a declarat Ana Lăpuştea – Mălăescu purt de cuv IPJ. Reprezentanţii Poliţiei sătmărene îşi cer scuze pentru transmiterea informaţiilor eronate.
STIRI SIMILARE
Prin intermediul unui comunicat remis presei miercuri, 21 februarie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare anunţă înregistrarea primului caz de gripă de tip A la nivel de judeţ.
Epidemilogul Lidia ...
Citeste tot articolul
Mai puţin costisitoare ca anul trecut, din cauza bugetului local mai mic, ediţia din acest an a Zilelor Culturale Sătmărene va începe în data de 8 aprilie şi se va ...
Citeste tot articolul
O conferinţă de presă dedicată prezentării situaţiei contractării serviciilor medicale, medicamente şi dispozitive de sănătate de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare a avut loc miercuri, ...
Citeste tot articolul
80 de sătmăreni, femei şi bărbaţi, au ales să urmeze cursurile de Kangoo Jumps sub coordonarea instructorului de fitness Adela Vass. ”Am clienţi cu vârste cuprinse între 14 şi 40 ...
Citeste tot articolul
Situaţia Grădiniţei "Mondiala" din Satu Mare revine pe tapet cu tot mai multă insistenţă şi presiune din partea celor care au în proprietate imobilul. Situată la capătul podului Golescu, grădiniţa ...
Citeste tot articolul
Cabinetele medicale şcolare din municipiul Satu Mare se confruntă cu o lipsă acută de personal. Este vorba despre 8 cabinete medicale şcolare care deservesc cele 48 unităţi de învăţământ din ...
Citeste tot articolul
Astăzi, 20 februarie, a avut loc premierea Dianei Varga, elevă în clasa a VIII-a la Școala cu clasele I-VIII ”Grigore Moisil” din Satu Mare care la faza națională a concursului ...
Citeste tot articolul
Angajaţii Electrolux SA Satu Mare reiau lucrul începând de marţi, 21 februarie, după o perioadă de grevă generală care a început în 24 ianuarie.
În cadrul întâlnirii care a avut loc ...
Citeste tot articolul
Policlinica Veche din municipiul Satu Mare, situată pe strada Gheorghe Lazăr, va fi reabilitată integral, iar în vederea executării lucrărilor, în această săptămâna amplasamentul va fi predat constructorului. Durata preconizată ...
Citeste tot articolul
Graţie, frumuseţe, feminitate şi multă culoare la parada rochiilor de mireasă care a avut loc astăzi, 19 februarie, la Teatrul de Nord Satu Mare. La spectacolul care a început la ...
Citeste tot articolul
Primul caz de gripă de tip A la
Zilele Culturale Sătmărene, ediţia 2012 – din aprilie
Peste 8 milioane lei – restanţele sătmărenilor la
KANGOO JUMPS, o metodă distractivă de a te
Jaf la drumul mare: Mondiala pretinde o chirie
Criză acută de asistente în cabinetele medicale şcolare
Diana Varga,locul I la faza națională a concursului
Greva de la Electrolux s-a încheiat, greviştii au
Fără cabinete private în Policlinica Veche!
Parada rochiilor de mireasă la Teatrul de Nord

Posted by
Satmareanul
on Jul 28 2010. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry